Valoarea finanţării este de 14.568.971 lei (aproximativ 3,2 mil.euro).
În data de 28.05.2019, primarul com. Ribița, Ioan Faur, a semnat împreună cu directorul general al Agenției pentru Dezvoltarea Regională a Regiunii de Vest din Timișoara, Sorin Maxim, Contractul de Finanțare nerambursabilăpentru proiectul intitulat: Consolidare,Restaurare, Conservare Biserică, Amenajare Incintă și Împrejmuire, Realizare Lumânărar în Exteriorul Bisericii, Înlocuire Învelitoare, Iluminat Arhitectural și Ambiental, Sistematizare Verticală a Terenului, Reamenajare Incintă și Reabilitare Poartă de Acces Secundar la Ansamblul Biserica “Sfântul Nicolae ”din Ribița.
Durata contractului și perioada de implementare a proiectului este de 63 de luni, respectiv între data de 1.03.2016 – 31.05.2021. Proiectul este facut în parteneriat cu U.A.T. Com. Ribița și Parohia Ortodoxă Română Ribița.
Valoarea eligibilă a finanțării din Fondurile Europene este de 85%, valoarea nerambursabilă din Bugetul Național 13%, valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului( Prim. Ribița –Parohia Ribița) este de 2%.
La ceremonia de semnare a contractului a participat și preotul Perța Alin Constantin, care, cu emoție în glas, a spus că este o zi istorică pentru parohia Ribița deoarece biserica cu hramul “Sfîntul Nicolae” are nevoie de restaurare și conservare pentru a-și recăpăta frumusețea de odinioară.
Dupa semnarea și primirea contractului domnul primar, Faur Ioan, a declarat: “ Sunt extrem de fericit! Prin multă muncă, luni și ani de zile, Dumnezeu a trimis Lumina Sfântă în com. Ribița. Cu ajutorul colegilor din Primăria Ribița, a firmei de consultanță, a firmei de proiectare, am reușit să obținem această finanțare pentru Biserica – Monument Istoric aflată în Patrimoniul Național.Știu cât de importantă este această biserică pentru cetățenii din satul și com. Ribița care și-au dorit demult restaurarea și punerea în valoare a picturilor de excepție. Le mulțumesc că au avut răbdare și încredere în promisiunile mele de primar și dorința și visul lor se va îndeplini ”.
Biserica “ Sfântul Nicolae” din Ribița datează din anul 1417. A fost construită din piatră brută de râu în stilul sală cu tavan , de cnejii de Ribița, Vratislav, Matia și Miclăuș fii lui Vladislav. Picturile de la Ribița au o valoare artistică de excepție, fiind totodată documente valoroase din acea perioadă istorică în care au fost pictate.Specialiștii se întrec în superlative la adresa picturii de la Ribița , evidențiind în mod special din întreg ansamblu iconografic imaginea Pantocratorului și a Arhanghelului Mihail.