Cu mândrie și bucurie, anunțăm rezultatele remarcabile obținute de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva la etapele județene și zonale ale olimpiadelor școlare din acest an. În cadrul acestui concurs prestigios, elevii noștri și-au demonstrat nu doar abilitățile academice, ci și talentul și dedicarea, demonstrând că perseverența, însoțită de pasiune conduce la urcarea unor trepte tot mai înalte ale excelenței.
Elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva s-au remarcat prin rezultate notabile atât în domenii de specialitate cât și la discipline precum limba și literature română, istorie, limbi străine și educație fizică. Rezultatele obținute reflect interesele lor diverse, munca asiduă, susținută de profesorii lor devotați și de sprijinul familiilor lor.
La Olimpiada de Interpretare Instrumentală, etapa zonală, desfășurată în 21-23 martie 2024 la Alba-Iulia, participând alături de sute de elevi din 6 județe ale țării, toți elevii selectați ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” au fost distinși cu premii, după cum urmează:
Premiul I
- Marinică Samuel, clasa a VIII-a Muzică (trompetă), prof. Kajtar Tiberiu, prof. corepetitor Ștefoni Delia
Premiul II
- Averiței Adina Andreea, clasa a VI-a Muzică (chitară), prof. Varga Csaba
- Prusuș Marcus, clasa a VI-a Muzică (pian), prof. Cicu Naomi
- Jurjiu-Țandrău Tudor-Gabriel, clasa a VII-a Muzică (vioară), prof. Calciu Mirela, prof. corepetitor Lazăr Cezarina
- Udrea Sara, clasa a VII-a Muzică (flaut), prof. Stăncioi Dorina, prof. corepetitor Ștefoni Delia
- Cora Darius, clasa a VIII-a Muzică (saxofon), prof. Rácz Jozef, prof. corepetitor Ștefoni Delia
Premiul III
- Beczi Krisztián clasa a VI-a Muzică (chitară), prof. Bravyak Norbert Lorant
- Dumitru Darius Alexandru, clasa a VI-a (pian), prof. Iancu Violeta
La Olimpiada Corală – faza zonală – ce a avut loc în 13 aprilie 2024 la Arad, prestația ansamblurilor corale ale Liceului de Artă „Sigismund Toduță”, coordonate de dirijor prof. Radu Stan și acompaniate la pian de prof. corepetitor Delia Ștefoni a fost deosebit de apreciată. Concurând pe scena Filarmonicii alături de alte 5 ansambluri corale de la școli, licee și colegii de muzică din județele Alba, Arad, Timiș și Caraș-Severin, Corul „Lira” al claselor V-VIII a obținut PremiulI iar Corul „Orfeu” al claselor IX-XII – Premiul II.
Rezultate notabile au fost obținute la o varietate de discipline, deopotrivă de elevi ai claselor primare, gimnaziale sau liceale. Elevele clasei a IV-a Muzică (prof. Micu Sanda) Suciu Debora și Pîrva Daria au obținut calificarea la faza zonală a Olimpiadei de Caligrafie “Penița de aur”ce se va desfășura la Arad. Premiul II a fost obținut de Coman Cristina, din clasa a VII-a Muzică (prof.Murar Alexandru) la Olimpiada Națională – etapa județeană – „Lectura ca Abilitate de Viață” și de Moldoveanu Sorana Elena, elevă în clasa a VIII-a Muzică (prof. Leucean Flaviu) la Olimpiada de Educație Fizică– tenis de masă – etapa județeană. Premiul III la Olimpiada de Istorie,etapa județeană a fost cucerit de eleva Poenar Teodora Maria din clasa a X-a Arhitectură (prof.Borca Valentin).
La etapele județene ale olimpiadelor naționale de Limba și Literatura Română și „Lectura ca Abilitate de Viață”, elevii coordonați de prof. Solnoc Nicoleta și Murar Alexandru au obținut numeroase Mențiuni: Neag Anastasia – clasa a V-a Muzică, Gabor -Brăneț Vlad și Șorop Maruca– clasa a V-a Plastică, Brîndușan Anisia și Dumitru Darius – clasa a VI-a Muzică, Danilov CarlașiOprița Denis– clasa a VII-aMuzică, Ioaneș Maya Gabriela – clasa a VII-a Plastică, Junie DavidșiLocsei Maya– clasa a VIII-aMuzică,Brejea Antoniaclasa a a VIII-a Plastică, Pitariu ElizașiSteinbinderFabiana Lara– clasa a XI-aMuzică.De asemenea, Mențiunileobținute la Olimpiada de LimbaEngleză, etapajudețeană, de cătreeleviicoordonați de prof. CerceaMirela: Jurjiu-Țandrău Tudor-Gabriel (clasa a VII-a Muzică), Pleșa Riana-Maria (clasa a VII-a A) și Țâmpău Crina-Maria (clasa a VII-a Plastică) oglindesc calitatea pregătirii multidisciplinare a elevilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.
Rezultate remarcabile – Premiul I – și calificarea la etapa națională – au obținut: eleva Călin Maria-Ada-Andreea din clasa a XI-a Arhitectură (prof. coordinator Mateș Adela-Ioana) la Olimpiada de Limba Franceză, eleva Sicoe Iudita din clasa a IX-a Muzică (prof. coordinator Joița Valentin) la Olimpiada de Religie și elevii coordonați de prof. Leucean Flaviu la Educație fizică – tenis de masă., Andrei Denisa Alexandra din clasa a IX –a Muzică și Triff Raul din clasa a XI-a Muzică.Gândurile noastre bune îi însoțesc pe măsură ce etapa națională se apropie cu pași repezi.
Plini de emoție așteptăm și Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale, ce se va desfășura în perioada 17-21 aprilie 2024 la Craiova și unde Liceul de Arte „Sigismund Toduță” va fi reprezentat, în urma selecției județene, de următorii elevi: Bodochi Robert, clasa a X-a Muzică (violoncel, prof. Dumitru Maria, prof. corepetitor Dumitriu Cristian), Costa Iosia Emanuel,clasa a X-a Muzică (pian, prof. LazărCezarina), BodochiAndreea, clasa a XI-a Muzică (violoncel, prof. Dumitru Maria, prof. corepetitor Dumitriu Cristian), Jurca Nadia-Maria, clasa a XI-a Muzică (muzică vocală tradițional românească, prof. Iacoboni-Zeiconi Bianca).
Felicităm nu doar premianții, ci toți participanții la olimpiade, indiferent de rezultatele obținute. Olimpiadele școlare reprezintă nu doar o competiție, ci și o oportunitate de creștere și de descoperire a potențialului. Felicitările noastre se îndreaptă deopotrivă și către profesorii lor dedicați care i-au ghidat și i-au inspirat, precum și către părinții lor care i-au susținut și încurajat pe tot parcursul acestui drum. Ca și colectiv de profesori, ne angajăm să continuăm să sprijinim și să încurajăm excelența academic și să promovăm un mediu educațional care să încurajeze învățarea continuă și aspirațiile înalte.
Responsabil pentru relația cu presa
Prof. Andreea Lupu