Rezerviştii din MAI la ceas aniversar

„De fiecare dată, întâlnirea anuală ce are loc cu ocazia Conferinţei Asociaţiei, reprezintă un eveniment de o rară încărcătură emoţională, de trăiri nostalgice şi de omagiere a trecutului glorios şi a impresionantului prezent al lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne, al cărei trecut se împleteşte cu istoria Patriei noastre, a poporului român, pe care şi dumneavoastră le-aţi slujit.

Istoria consemnează fapte memorabile ale lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne pe frontul nevăzut, care au contribuit la apărarea patriei şi a valorilor naţiunii române, a siguranţei cetăţeanului, a bunurilor acestuia şi a vieţii.

Gândul de respect, recunoştinţă şi preţuire al celor ce au făcut parte din toate structurile de aparare, se îndreaptă în aceste momente către dumneavoastră, cei care, indiferent de perioada istorică, v-aţi făcut datoria, aţi contribuit la formarea şi educarea actualei generaţii de poliţişti şi jandarmi profesionişti din societatea românească.

Exprimându-ne cea mai profundă bucurie că suntem împreună la activităţile desfăşurate, vă rog să primiţi onorul noastru şi permiteţi-mi să adresez gândurile noastre bune, tuturor camarazilor noștri, membri ai asociaţiei, însoţit de urarea de multă sănătate şi fericire.

Dumnezeu să vă ocrotească şi să va călăuzească.”

Este gândul adresat de către Col. Rz. Alexandru Toma Negoiță, președintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.A.I. Filiala „ŢEBEA” Hunedoara.

Aniversarea a 35 de ani de activitate a fost marcată astăzi, 6 martie 2026, într-un cadru festiv organizat la poligonul din Şoimuş, unde cei prezenți au avut ocazia să își testeze talentul și măiestria într-un exercițiu de tragere, cu muniție reală.

Reîntâlnirea cadrelor militare aflate în rezervă și retragere a reprezentat un prilej emoționant de aducere aminte a vremurilor în care aceștia activau în structurile militare active.

În cadrul întâlnirii a fost prezentat bilanțul activității anuale a asociației, fiind evidențiate aspecte privind statutul cadrelor militare aflate în rezervă, unele dintre dificultățile cu care acestea se confruntă, dar și demersurile realizate de asociație pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale membrilor săi.

Prezența și mesajele de felicitare transmise de reprezentanți ai jandarmeriei, ai pompierilor, precum și de reprezentanți ai autorităților locale reflectă aprecierea pentru activitatea meritorie desfășurată de asociație de la constituirea sa și până în prezent.

Întâlnirea aniversară de astăzi a continuat cu o masă festivă organizată la restaurantul „La Căsuță”, unde cei prezenți şi-au depănat amintiri din perioada în care își desfășurau activitatea în serviciul militar.

Cu acest prilej, echipa Accent Media transmite felicitări membrilor asociației pentru cei 35 de ani de activitate, alături de urări de sănătate, împliniri, succes şi gânduri bune.

Cătălina Neag

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns