Ciorba săsească cu omletă şi leuştean
Ingrediente: 200 de grame de carne de porc tăiată în bucăţele, 2-3 ouă, 2 morcovi, 2 ardei, o ceapă, o lingură de făină, 3 linguri de smântână, 3 linguriţe de griş, usturoi, leuştean, oţet.
Mod de preparare:
Carnea se pune la fiert în apă cu sare. După ce începe să fiarbă se ia spumă, iar când carnea este fiartă de jumătate, se adaugă legumele tăiate mărunt. Se face apoi o omletă din 2-3 ouă, la care se adaugă 3 lingurițe de griș. Omleta se taie în pătrăţele și se adaugă la ciorbă, după ce carnea a fost bine fiartă. Ciorba se drege cu smântână, la care se adaugă o lingură de făină. Se mai lasă să dea câteva clocote, apoi se pune leuştean, puţin oţet, usturoi şi sare, după gust.
http://forum.7p.ro/
Ghiveci de legume cu ouă
Ingrediente: 4 roşii, 3 ardei graşi (roşii şi galbeni) 2 cepe 4 ouă 2 căţei usturoi, sare, piper, boia dulce sau picant, cimbru, ulei.
Mod de preparare
Cepele se taie solzișori, usturoiul se mărunțește, iar ardeii se curăță de cotor și semințe, apoi se taie în fâșii. Legumele astfel pregătite se călesc în ulei încins, lăsându-se aproximativ 2-3 minute, la foc mediu. Roșiile se opăresc, se curăță de coajă, se taie cubulețe și se adaugă la legumele din cratiță. Totul se condimentează cu sare și piper, ardei iute, cimbru și se lasă la foc mic, până ce legumele sunt pătrunse. Între timp, ouăle condimentate cu sare și piper, se bat bine, apoi se toarnă pe margine în cratiţă. Totul se amestecă rapid până se încheagă și astfel se fac jumări. Ghiveciul se servește cald.
Prăjitură cu gem de caise și bezea
Ingrediente: 300 g făină, 200 g unt, 300 g zahăr, 5 ouă, 80 ml apă minerală, 2 plicuri zahar vanilat, coajă rasă de la o lămâie, sare, un borcan cu gem de caise, 150 g nucă tăiată grosier.
Mod de preparare:
Untul tăiat bucăți se mixează cu 150 g zahăr și un plic de zahăr vanilat, până când se topește zahărul. Se adaugă apoi gălbenușurile de la cele patru ouă, mixându-se în continuare, se adaugă și un ou întreg, mixându-se în continuare până la omogenizare. Treptat, se adaugă făina cernută și apa minerală, până se obține un aluat ceva mai gros decât cel de chec. Se pregătește apoi o tavă de 30×35 cm, unsă cu unt, în care se toarnă compoziția blatului, care se nivelează cu o spatulă. Tava se dă la cuptor pentru aproximativ 25 de minute, la foc potrivit. După ce se face testul cu scobitoarea, tava se scoate din cuptor, iar blatul fierbinte se unge cu gemul de caise. Albușurile rămase se mixează cu un praf de sare, iar când spuma este suficient de tare, se adaugă zahărul rămas, mixându-se în continuare până bezeaua se întărește. Bezeaua se toarnă peste gem, se nivelează, iar deasupra se presară nuca. Tava se mai dă la cuptor încă zece minute, până ce bezeaua se întărește și se colorează. După ce tava se scoate din cuptor, se lasă să se răcească, iar apoi prăjitura se poate porționa.
https://www.gustos.ro