RESTRICŢII: O porțiune din Autostrada A1 Sibiu – Sebeș se scufundă din nou

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis restricționarea circulației pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, din cauza unor tasări într-o zonă cu probleme deja cunoscute. Practic, în zona respectivă s-a lăsat asfaltul, cel mai probabil din cauza unor alunecări de teren la adâncime.

Compania de drumuri a stabilit la 60 kilometri la oră, viteza maximă admisă pe ambele benzi de circulaţie. Problemele se înregistrează la kilometrul 276 al autostrăzii.

În zonă erau oricum restricții de viteză din cauza stării drumului, însă nu la 60 de kilometri la oră.

„Având în vedere apariția unor tasări la corpul autostrăzii A1, Sibiu – Sebeș ( km 276), calea 1, banda 2, în zona Săliște, s-a luat decizia restricționării circulației la 60 km/h pe ambele benzi de circulație. Zona respectivă este semnalizată corespunzător. Vă rugăm să circulați cu atenție și să respectați restricțiile impuse temporar”, au precizat reprezentanții CNAIR.
Segmentul de autostradă Sibiu-Sebeş face parte din autostrada Orăştie-Sibiu şi a fost deschis circulaţiei în anul 2014. În 2015 au apărut probleme pe acest lot, ceea ce a făcut necesară demolarea şi reconstrucţia unui sector de 200 de metri./www.alba24.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns