Restaurarea sălii Marii Uniri, un proiect de succes, rod al colaborării Arad-Békés

Aradul găzduiește o nouă întâlnire a Comisiei mixte Arad-Békés, cu ocazia închiderii proiectului privind restaurarea Sălii „Iuliu Maniu”, sala unde s-au purtat, în 1918, negocierile premergătoare Marii Uniri. Este un proiect integrat, care are în componența sa lucrările de restaurare a Sălii „Iuliu Maniu” din Arad, inclusiv dotările necesare – sistemul electronic, respectiv mobilier –, dar și componenta de cultură a Bibliotecii Județene – un dicționar culinar specific acestei zone transfrontaliere.

La deschiderea întâlnirii de lucru – care se va desfășura pe parcursul a două zile – au participat Zalai Mihály, președinte, și Szegedi Balász, vicepreședinte, reprezentanți ai Consiliului Județean Békés, respectiv Iustin Cionca, președinte CJA și Răzvan Cadar, vicepreședinte CJA, împreună cu reprezentanți ai aparatului de specialitate al celor două administrații, implicații în proiectele transfrontaliere. Urmare a acestui workshop se va creiona un plan de acțiune comun între cele două județe pe următorii doi ani, principalele teme fiind prevenirea riscurilor și managementul dezastrelor, turism, sănătate, cultură, patrimoniu şi relații transfrontaliere, transport şi infrastructură.

„Suntem la finalul unui proiect transfrontalier frumos, prin care fiecare dintre cele două județe și-a propus și a reușit să pună în valoare elemente importante din patrimoniul său. Județul Arad a finanțat restaurarea sălii Marii Uniri, o sală istorică importantă și pentru români, și pentru maghiari, fiindcă aici s-au purtat, în 13-14 noiembrie 1918, negocierile dintre reprezentanții guvernului de la Budapesta și Consiliul Național Român, negocieri care au stat la baza Marii Uniri. În plus, am reușit să realizăm un dicționar culinar, cu produse specifice bucătăriei arădene, un amalgam de rețete și savori românești, maghiare, slovace, bulgare, nemțești, sârbești caracteristice spațiului nostru multicultural și multietnic. Pe un plan mai larg, accederea României în Spațiul Schengen va întări și mai mult legătura dintre Arad și Békés. Din fonduri transfrontaliere, de comun acord, noi am modernizat infrastructura rutieră  din proximitatea frontierei, o rețea de drumuri de care, sunt convins, vor beneficia cetățenii ambelor comunități, prin o mai mare mobilitate a forței de muncă și, totodată, a activității economice. Prevăd o întărire a colaborării cu Békésul în următorii ani, bazată pe o dezvoltare complementară, economic și social”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cooperarea dintre județele Arad și Békés datează de la începutul anilor 2000. Ulterior, pentru a realiza obiectivele convenite prin acord, a fost înființată Comisia Mixtă Arad-Békés, fiind necesară crearea infrastructurii și mediului instituțional pentru funcționarea acesteia, planificarea ședințelor și reorganizarea Comisiei în cinci sub-comisii.

„Colaborarea cu Békésul reprezintă unul dintre cele mai de succes parteneriate între două județe din țări diferite. Acum, ne aflăm în pragul unui nou exercițiu financiar european, cu resurse financiare și provocări noi, care sigur se vor transforma în proiecte comune. Intrarea României în spațiul Schengen va trebui să reconfigureze strategia comună, pentru că prin această apartenență se dezvoltă o componentă socială foarte importantă: mobilitatea forței de muncă, un prim pas fiind deschiderea permanentă a punctelor de frontieră Variaș-Dömbegyhaz, Grăniceri-Elek și Iermata Neagră-Denesmajor, care în prezent sunt deschise periodic, în mod simbolic. Sunt sigur că și în următorii doi ani vom continua să lucrăm în aceeași formulă, să întocmim proiecte noi, în funcție de aspirațiile și cerințele comune ambelor județe”, a afirmat Răzvan Cadar, co-președinte al Comisiei Mixte Arad-Békés și vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Partajează această știre

Lasă un răspuns