Renate Weber este noul Avocat al Poporului, după cum a decis plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Renate Weber a fost susținută de ALDE pentru această funcție.
“Mă onorează nominalizarea pentru Avocatul Poporului și mă bucură încrederea pe care mi-au arătat-o, încă o data, deja foștii colegi din ALDE, pentru că am demisionat din partid odată ce am acceptat această nouă misiune. Este o decizie pe care am cântărit-o îndelung și pe care nu am luat-o ușor. Cel mai confortabil pentru mine acum ar fi fost să nu mă implic. Calitatea de spectator la viață cetății este cea mai ușoară dintre toate. Nu suportă responsabilități, poți foarte bine să emiți judecăți, să pui ștampile, să dai vina pe alții și tu să nu faci nimic. Eu am ales să fac. Să lupt în continuare pentru valorile în care cred, pentru apărarea drepturilor și libertăților, pentru care lupt de aproape 30 ani, fie în calitate de ONG-ist sau de om politic. Sper că audierea mea să fie convingătoare și rezultatul votului din Parlament să fie unul pozitiv”, a scris înaintea votului Renate Weber pe contul său de Facebook.
Opoziția a avut două propuneri pentru funcția de Avocat al Poporului. PNL și USR l-au susținut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.
Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.