Reguli noi pentru angajatori de la 1 ianuarie: Angajații nu vor putea lucra mai mult de 2 ani pe salariul minim pe economie

Guvernul a adoptat, marţi, actul normativ care prevede că începând cu 1 ianuarie angajatorii nu vor mai putea păstra pentru o perioadă mai mare de doi ani un angajat plătit cu valoarea salariului minim pe economie.

Salariul minim pentru 24 luni se calculează de la 1 ianuarie 2022. Majorarea va fi realizată de angajatori din 2024

Prevederile privind salariul minim pentru 24 de luni din OUG Trenuleț au fost modificate de Guvern, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

„Acea perioadă se calculează începând cu 1 ianuarie 2022. 24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă, ca să spun așa, la 1 ianuarie 2024”, a spus el.

Astfel companiile din România nu vor mai putea să își țină angajații pe salariul minim, pe termen nedeterminat, arată OUG aprobat marți 28 decembrie, act normativ care care va produce efecte de la 1 ianuarie 2022.

Prevederile se aplică și pentru salariații care au deja contract de peste 24 de luni

Practic, după doi ani, angajatorul va fi obligat să crească salariul angajatului cu venitul minim. Prevederile se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.

Ordonanța prevede că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

„24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă la 1 ianuarie 2024”, a declarat Adrian Câciu.

Salariaţii care au avut şi până la 1 ianuarie 2022 salariul minim vor primi un venit mai mare decât valoarea acestuia la doi ani de la 1 ianuarie 2022.

„Măsura este una de tranziţie, încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecţie socială, aşa cum îl prevede Constituţia României, din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piaţa muncii, un fenomen de salarizare efectivă şi încercăm să intrăm în normalitate ajutând, pe de altă parte şi antreprenorii pe această perioadă de tranziţie, astfel încât personalul să fie calificat”, a explicat Câciu.

Prevederea din Ordonanță:

ART. XLVII – După alineatul (2) al articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și alin. (2^2), cu următorul cuprins:

” (2^1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin.(1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni. ”

Partajează această știre

Lasă un răspuns