Rectorii vor ca certificatul verde să devină obligatoriu în universități

În România, certficatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru accesul în universități. Solicitarea vine de la Consiliul Național al Rectorilor, care vor ca nimeni să nu mai poată intra în universități sau în campusuri fără să fie vaccinat, testat sau trecut prin boală. Excepție ar face cei are au contraindicații medicale. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat la Digi24 care este punctul său de vedere și cât de fezabilă este această cerere.

Solicitarea referitoare la certificatul verde a venit după o ședință a Consiliul Național al Rectorilor, la care a participat și ministrul demis al educației, Sorin Cîmpeanu. 

„Am apreciat dorința rectorilor de  face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate academică. Pentru acest lucru, au solicitat o modificare legislativă. Pentru a institui certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați, este nevoie de legislație primară. Legislația primară este apanajul Parlamentului, Guvernul putând – dacă nu este guvern interimar, cum este acum – să inițieze proiecte de lege. Acum guvernul nu poate iniția un proiect de lege, doar Parlamentul poate crea acea legislație primară în baza căreia să se poată introduce certificatul verde în universități atât pentru studenți, cât și pentru angajați”, a precizat Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Digi24.

El a spus că s-a discutat la nivelul Consiliului Rectorilor despre posibilitatea transmiterii unei scrisori către toate partidele parlamentare pentru ca acestea să-și precizeze ferm poziția – da sau nu, susțin sau nu susțin un astfel de proiect de lege privind obligativitatea certificatului verde în universități.

PNL  va susține toate măsurile care ne pot face să nu mai fim codașii Europei, a precizat Sorin Cîmpeanu în calitate de reprezentant al liberalilor. Pentru ca un eventual proiect de lege referitor la certificatul verde să treacă în Parlament este nevoie ca partidele parlamentară să-și clarifice poziția, a insistat ministrul educației, reamintind că PNL nu are majoritate parlamentară și nu poate promova singur un astfel de proiect de lege.

Și rata de vaccinare în universitățile din România este sub media europeană

Ministrul a subliniat că în cazul obligativității certificatului verde în universități ar fi vorba atât despre studenți, cât și despre angajați. „La angajați se pune problema dreptului la muncă”, a menționat el.

„Important este că rectorii și studenții deopotrivă își doresc ca universitățile să fie medii sigure. Consiliul Rectorilor a solicitat studenților implicare cu privire la evaluarea nivelului de vaccinare a studenților”, a spus Sorin Cîmpeanu, care a oferit exemplul Universității de Medicină din Târgu Mureș, unde există o rată de vaccinare de 90 la sută în rândul studenților. În alte universități proporția este de 50-55 la sută, în timp ce alte universități nu au raportat încă rata de vaccinare.

„Chiar și în universități, unde ar trebui să fim cu cea mai mare înțelegere față de importanța vaccinării și față de progresele științei, avem o rată de vaccinare sub media europeană”, a constatat Sorin Cîmpeanu. Ministrul crede că impunerea certificatului verde în universități ar da un impuls vaccinării.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că testarea non-invazivă atât pentru elevi, cât și pentru angajații din învățământ este asigurată din bugetul statului.

„Avem Codul Muncii, care, nefiind modificat, prevede ca angajatorii să pună la dispoziția angajaților aceste teste PCR sau antigen rapide. În condițiile actuale, la acest moment, din perspectiva legislației, nu există posibilitatea ca profesorii să fie supuși obligației de plată a testelor care să confirme testele pe bază de salivă, adică testele antigen rapide sau testele PCR”, a precizat Sorin Cîmpeanu. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns