Rectificarea bugetului propriu al județului Hunedoara pe anul 2024, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean

Consiliul Județean Hunedoara s-a întrunit, astăzi, în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi s-au aflat 16 proiecte de hotărâri.
“Împreună cu colegii consilieri județeni, am dezbătut și aprobat toate aceste proiecte menite să asigure bunul mers al instituției noastre, al instituțiilor subordonate, precum și derularea unor investiții necesare dezvoltării infrastructurii rutiere și asigurării unor servicii publice de calitate.
Am aprobat:
💢Organigramele, Statele de funcții și Regulamentelor de organizare și funcționare ale Sanatoriului de Pneumologie Brad, Sanatoriului de Pneumologie Geoagiu și aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara;
💢Trei proiecte care vizează desființarea unor clădiri care nu mai corespund din punct de vedere tehnic aflate la Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Păclișa și Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Petrila, aflate în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara. Este vorba de o serie de anexe vechi, neutilizate, deoarece nu mai prezentau siguranță în exploatare;
💢Programul de lucrări și servicii de întreținere, reparații curente și periodice a drumurilor aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara pe anul 2024;
💢Devizul general actualizat, caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare drumuri județene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice si promovarea patrimoniului economic si cultural al județului Hunedoara Lot 1 Zona Pădureni: DJ 687D Teliucu Inferior (DJ 687E) – Cinciș Cerna – Toplița – Hășdău – Lunca Cernii de Jos – Lunca Cernii de Sus – Gura Bordului – lim. jud. Caraș-Severin, tronson km 0+000 – km15+165”;
💢Rectificarea bugetului propriu al județului Hunedoara pe anul 2024 și modificarea programului de investiții, precum și utilizarea excedentului anual al bugetului propriu al judeţului Hunedoara rezultat la închiderea exerciţiului bugetar al anului 2023, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru lucrările de îmbunătățire a instalației electrice la ambulatoriul de specialitate (Policlinica) al Spitalului Județean de Urgență Deva”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Partajează această știre

Lasă un răspuns