Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranţă pe timp de iarnă

Legislaţia în vigoare prevede (fără a face referire la o dată calendaristică) că autovehiculele care se deplasează pe drumurile publice acoperite de gheață, zăpadă sau polei trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă omologate.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,, all seasons ”

Amenda pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna este prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, respectiv între 1.305 lei și 2.900 de lei), reținându-se și certificatul de înmatriculare al autovehiculului, fiind eliberată o dovada înlocuitoare, fără drept de circulație.

Este recomandat ca în condițiile unui carosabil umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei, conducătorii auto să ruleze cu viteza redusă, adaptată condițiilor de drum.

De asemenea, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le vor parcurge.

Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.

Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.

În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafichttps://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Partajează această știre

Lasă un răspuns