În cursul zilei de ieri, 27 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat razii simultane în Orăștie, Geoagiu și Simeria, în scopul prevenirii și a combaterii faptelor antisociale și asigurării siguranței cetățenilor.
Cele trei razii, la care au participat 120 de polițiști, au vizat identificarea persoanelor suspectate de implicare în activități ilegale sau care se sustrag urmăririi penale, prevenirea și combaterea traficului și a consumului de droguri, reducerea riscului rutier și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Polițiștii structurilor de investigații criminale, ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice și arme, explozivi, substanțe periculoase au verificat mai multe cartiere din cele trei localități, incluzând zone cu risc criminogen.
În cadrul raziilor, în cele trei localități, polițiștii au legitimat 433 de persoane, dintre care 395 prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 29 de societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, 66 de autovehicule, 17 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.760 de lei, 22 dintre amenzi vizând încălcări ale legislației rutiere (în două cazuri fiind luată și măsura complementară a reținerii certificatelor de înmatriculare).
De asemenea, au fost verificate peste 75 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare, 9 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției, pentru amprentare și fotografiere.
În cursul desfășurării raziilor, în jurul orei 15:00, polițiștii Biroului Ordine Publică Orăștie au identificat pe strada Digului, din Orăștie, un tânăr în vârstă de 25 de ani care conducea un atelaj încărcat cu material lemnos, fără a deține documente privind proveniența materialului lemnos.
Polițiști au stabilit faptul că tânărul a tăiat și a sustras materialul lemnos dintr-o pădure de pe raza comunei Beriu, motiv pentru care, au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, materialul lemnos și atelajul fiind confiscate și predate în custodia Ocolului Silvic local.
De asemenea, la ora 15:25, polițiștii Biroului Rutier Orăștie au oprit pe strada Mureșului, din Orăștie, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din Orăștie. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că cel aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care au întocmit dosar de cercetare penală.
Acțiunile de ieri au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.
Aceste activități fac parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate de polițiști pentru a combate diferitele încălcări ale legii și au rolul de a preveni orice formă de infracționalitate.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.