În comuna Râu de Mori sunt circa 60 de dosare care au ca obiect persoanele cu handicap, dintre care jumătate se referă la cele care sunt angajate ca asistenţi ai acestei categorii sociale. Dat fiind faptul că bugetul localităţii este unul care nu reflectă necesităţile reale, administraţia publică se vede nevoită să fie extrem de chibzuită cu banii, astfel ca aceştia să ajungă pentru toate cheltuielile impuse de lege.
Tocmai de aceea, primarul comunei Râu de Mori, Niculită Mang, a dat asigurări că autoritatea locală va face tot ceea ce este posibil pentru ca aceşti oameni necăjiţi să fie ajutaţi, mai ales acum că se apropie luna decembrie.
„Încercăm să facem tot ceea ce este posibil pentru plata idemnizaţiilor cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora. Toate dosarele au la bază cazuri reale şi nu vom lăsa pe nimeni fără drepturi”, a spus edilul local.
Pe de altă parte, primarul comunei Râu de Mori s-a adresat şi persoanelor beneficiare de ajutor social. Acestea trebuie să-şi vizeze lunar carnetul de şomer, în caz contrar riscând să rămână fără indemnizaţii, în conformitate cu noile prevederi legale.
„Este obligatorie viza lunară de la şomaj, altfel se pierde ajutorul social. Este o cerinţă a legii pe care noi trebuie să o respectăm”, a arătat Niculiţă Mang.
În comuna Râu de Mori sunt circa 200 de persoane care beneficiază de ajutor social.