Raportul săptămânal actualizat al crizei COVID în România: Numărul infecțiilor, în creștere ușoară

Până la 4 ianuarie, 95,1% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 84,4% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,9% dintre decese erau întâlnite la bărbaţi.

Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în ţara noastră arată o tendinţă constantă în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară urcare între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până în săptămâna 9-16 noiembrie, trendul infectărilor a fost constant crescător, iar din 23 noiembrie până în 28 decembrie 2020 s-a observat o scădere a numărului de cazuri. O nouă creştere uşoară s-a înregistrat începând cu 4 ianuarie 2021.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În săptămâna 4-10 ianuarie 2021, 37,4% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj, Ilfov şi Iaşi. De asemenea, 38,1% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş, Bihor, Constanţa şi Iaşi.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 4-10 ianuarie 2021, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 10 ianuarie 2021, cu procente relativ apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv cca 13%). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,5%), peste 80 de ani (aproximativ 5%), 70-79 ani (aproximativ 7,5%), 20-29 ani (aproximativ 8%). Evoluţia după criteriul vârstă nu a cunoscut modificări semnificative de la începutul epidemiei în ţara noastră.

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani, cele mai afectate

Analiza deceselor până la 10 ianuarie 2021 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani sunt, la fel ca în săptămâna precedentă, cele mai afectate: aproximativ 32,5% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi cca 25% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 10%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de aproximativ 3,5%. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (aproximativ 0,5%) şi 30-39 de ani (aproximativ 1%) erau, până la 10 ianuarie, sub 3%.

Caracteristicile cazurilor confirmate: 89,2% dintre persoane, vindecate

Dintre cazurile analizate până la 10 ianuarie 2021, aproximativ 45,9% (309.271) erau de sex masculin, 0,6% erau cazuri de import (4.302), iar 1,5% (10.338) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 47 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era, până la 10 ianuarie, de 89,2% (600.710 persoane). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era de 89,7% (577.198 persoane).

Caracteristicile deceselor: 95,1% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate

Până la 10 ianuarie 2021, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 59,9% (10.010 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 95,1% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (70,9% – 11.858 persoane), diabet (32,9% – 5.505 de persoane), afecţiuni neurologice (22% – 3.673 de persoane), obezitate (18,6% – 3.117 de persoane), afecţiuni renale (17% – 2.851 de persoane), afecţiuni pulmonare (12,2% – 2.046 de persoane), neoplasm (10,8% – 1.799 de persoane), altele (18,2% – 3.042 de persoane), relevă Raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49, 50-59 şi 30-39 de ani, categoriile cele mai afectate

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 22,5% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 20% la femei şi aproximativ 18% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17-18%.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex: categoria cea mai afectată la bărbaţi şi femei era 70-79 de ani

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, se observa, la 10 ianuarie 2021, că cea mai mare pondere a deceselor la femei era la grupele de vârstă 70-79 ani şi peste 80 de ani (aproximativ 33%); următoarea categorie cea mai afectată la femei era grupa de vârstă 60-69 de ani (aproximativ 24%). Şi la bărbaţi, grupa de vârstă 70-79 ani era cea mai afectată, cu un procent de mortalitate de 34%; următoarele grupe de vârstă cele mai afectate, la bărbaţi, erau 60-69 de ani (aproximativ 27%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 10 ianuarie cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 673.271 cazuri totale confirmate şi a 16.725 decese totale înregistrate. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns