Raport privind activitatea Direcției Poliția Locală Deva în luna noiembrie 2024

În perioada 01.11.2024 – 30.11.2024, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva au desfășurat activități conform prevederilor Legii nr. 155/2010, ale HG nr. 1332/2010 și ale O.U.G. nr. 57/2019, având ca scop menținerea ordinii publice, siguranței traficului rutier și protecția mediului. Acțiunile întreprinse au condus la următoarele rezultate:

I. Activitatea Structurii de Ordine și Liniște Publică

Polițiștii locali au aplicat un număr de 61 sancțiuni pentru încălcări ale normelor de ordine publică.

II. Activitatea Structurii Circulație pe Drumurile Publice

În domeniul circulației rutiere, au fost aplicate 140 sancțiuni, fiind desfășurate acțiuni zilnice de fluidizare a traficului și gestionare a unor situații de trafic intens.

III. Activitatea Structurii de Disciplina în Construcții, Activitate Comercială și Protecția Mediului

Pentru respectarea normelor în domeniul construcțiilor și protecției mediului, au fost aplicate 52 sancțiuni.

IV. Centrul de Monitorizare Video Trafic

Operatorii au preluat 153 sesizări telefonice, au efectuat 93 de sesizări și 171 de identificări în baza de date națională, punând la dispoziție autorităților competente probe video pentru 8 dosare penale.

Alte activități derulate:

Ordine și Liniște Publică:

  • Asigurarea transportului de valori și protecția personalului primăriei și altor instituții publice;
  • Supravegherea și protecția desfășurării activităților civile, inclusiv însoțirea la oficierea căsătoriilor în afacerea sediilor oficiale;
  • Răspunsuri și soluționarea sesizărilor cetățenilor (30 sesizări telefonice, 3 sesizări scrise, etc.);
  • Asigurarea măsurilor de ordine în cadrul a 2 evenimente socio-culturale/sportive.

Circulația pe Drumurile Publice:

  • Dirijarea și fluidizarea circulației rutiere în apropierea unităților școlare;
  • Acțiuni de restricționare a traficului rutier pentru lucrări la carosabil și gestionarea sesizărilor venite prin aplicația Deva 24 (21 sesizări);
  • Ridicarea a 49 autovehicule staționate neregulamentar și 6 autovehicule abandonate.

Disciplina în Construcții, Activitate Comercială și Protecția Mediului:

  • Controlarea lucrărilor de construcție fără autorizație (35 controale);
  • Verificarea respectării reglementărilor legale de către 178 societăți comerciale și 51 comercianți ambulanți.

În toate aceste activități, polițiștii locali din Deva au acționat rapid și eficient, răspunzând prompt sesizărilor primite prin dispecerat și aplicația Deva 24, demonstrând astfel angajamentul lor față de siguranța și confortul cetățenilor.

Direcția Poliția Locală Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns