Raport de activitate, sesiunea februarie – iunie 2023

Această perioadă a fost una extrem de intensă, centrată în principal pe cele două proiecte – legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior.

Alături de colegii grupului parlamentar PSD, am organizat numeroase consultări și dezbateri, atât în București, cât și în țară.

La aceste consultări, au participat elevi, studenți, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai sindicatelor, ai mediului de afaceri, ai societății civile și ai cultelor recunoscute în România. Astfel, am reușit să avem cele mai bune variante ale celor două proiecte de lege.

Am adresat o serie de întrebări și interpelări membrilor Guvernului României, cu privire la problemele cu care se confruntă comunitățile locale din județul Hunedoara, dar și a altor subiecte de interes pentru cetățeni.

De asemenea, am organizat și alte acțiuni, evenimente și dezbateri pe diferite teme și am inițiat o serie de proiecte legislative care să vină în sprijinul cetățenilor.

Spre finalul sesiunii parlamentare, am acordat votul de încredere Guvernului României condus de către Ion-Marcel Ciolacu, fiind convinsă că acest executiv va veni cu măsuri benefice pentru întreaga populație.

Regăsiți raportul detaliat la următorul link:https://drive.google.com/file/d/1QsariAISx2HvMF_d3Y_dxGbE0AwnMsn8/view?usp=share_link.

Doamne ajută!

Natalia-Elena INTOTERO

Deputat PSD Hunedoara

Președintele Comisiei pentru învățământ

Partajează această știre

Lasă un răspuns