Rambursarea cheltuielilor suportate de persoanele asigurate pe perioada internări în spital

V-ați aflat în situația în care, pe perioada internării în spital a trebuie să achiziționați medicamente sau diverse materiale sanitare? Atunci trebuie să știți că spitalele au obligația să ramburseze contravaloarea acestor cheltuieli la cererea asiguratilor.

Astfel, în situația în care asigurații, pe perioada internării în spital, în baza unor documente medicale întocmite de medicul curant din secția în care aceștia sunt internați suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice la care ar fi fost îndreptățiți fără contribuție personală, în condițiile Ordinului ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, Anexa 23, art. 12,

(1) „Spitalele, inclusiv centrele de sănătate multifuncţionale cu şi fără personalitate juridică, sunt obligate să suporte din suma contractată pentru furnizarea de servicii medicale spitaliceşti pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv cheltuielile din secţiile/compartimentele de ATI – structuri care nu internează/externează direct cazuri, precum şi pentru investigaţii paraclinice şi pentru medicamente, materiale sanitare, cu excepţia: medicamentelor şi materialelor sanitare, pentru afecţiunile din programele naţionale de sănătate și dispozitivelor medicale şi serviciilor de tratament şi/sau diagnostic acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate pentru unele afecţiuni din programele naţionale de sănătate.

(2) în situaţia în care asiguraţii, pe perioada internării în spital, în baza unor documente medicale întocmite de medicul curant din secţia în care aceştia sunt internaţi suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile <LLNK 12018   140 20 301   0 17>H.G. nr. 140/2018 şi ale prezentelor norme, spitalele rambursează contravaloarea acestor cheltuieli la cererea asiguraţilor.

(3) RAMBURSAREA CHELTUIELILOR prevăzute la alin. (2) REPREZINTĂ O OBLIGAŢIE EXCLUSIVĂ A SPITALELOR şi se realizează numai din veniturile proprii ale acestora, pe baza unei metodologii proprii aprobată prin decizie a conducătorului instituţiei; metodologia va fi pusă la dispoziţia casei de asigurări de sănătate şi va fi adusă la cunoştinţă şi pacienţilor la internarea acestora în spital”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns