Radiografie DURĂ a scenei politice. Mihai Poenaru (Forța Națională): De asta are nevoie România!

“Au apărut diferite partide: mai de stânga, mai de dreapta, mai de centru, mai de extremă stângă, mai de extremă dreaptă. M-am înscris în acest partid (n.r. – Forţa Naţională) în momentul în care am văzut că ideologia sa este România şi românul. Ţara asta avea şi are nevoie de un partid în care doctrinele acestea liberale, socialiste, conservatoare se pare că nu mai au sens; lumea doreşte să vadă o Românie nouă, în care oamenii să trăiască bine, în care decenţa să fie la ea acasă. Se pare că le-am pierdut. Singurul partid care ar putea face ceva cred că este Forţa Naţională.

Naţionalismul pe care noi îl promovăm este un naţionalism patriotic care promovează o naţiune fără să se opună minorităţilor conlocuitoare. Suntem împotriva unui naţionalism şovin, unui naţionalism care să dăuneze tuturor popoarelor din interiorul graniţelor ţării.

Prioritatea noastră este economia naţională. Vrem să punem la punct economia României, cu forţa de muncă românească. Nu suntem împotriva multinaţionalelor, le acceptăm, dar şi ei să accepte unele păreri şi propuneri ale noastre”, a explicat, la DC News TV, Mihai Poenaru, membru al Biroului Permanent Forţa Naţională./https://m.dcnews.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns