Protest al primarilor PSD din județul Hunedoara față de alocările bugetare din fondul de rezervă aflat la dispoziția guvernului pentru asigurarea funcționării până la finele anului și pentru plata serviciilor de asistență socială și protecția copilului.
Situație fără precendent, alocări discreționare de sume pe criterii politice, șmecherie penelistă – sunt doar câteva dintre concluziile primarilor pesediști din județul Hunedoara, care se văd în imposibilitatea de a-și acoperi cheltuielile și de a plăti salariile asistenților personali și indemnizațiile pentru persoanele cu handicap pe anul în curs. Primarii trag un semnal de alarmă și spun că, la modul în care s-au alocat banii în acest an, se văd în imposibilitatea de a achita cheltuielile neeligibile pentru diversele proiecte europene pe care le derulează. Iar în construcția bugetului pe anul 2021 vor porni cu un handicap clar.
”Primăriile PNL primesc cam 11.500.000 de lei la această rectificare bugetară, la o populație de sub 200.000 de locuitori. Primăriile PSD primesc 2.100.000 de lei, la o populație totală de 241.000 de locuitori (…) Pui în balanță veniturile și cheltuielile și vezi că nu te poți dezvolta, nu poți funcționa” spune primarul municipiului Brad, Florin Cazacu. Potrivit pirmarului Cazacu, municipiul Brad ar avea nevoie de 20 de milioane de lei pentru a-și acoperi toate cheltuielile pe anul în curs, în condițiile în care veniturile estimate la începul lui 2020 nu au putut fi realizate integral, din pricina pandemiei.
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești, s-a arătat revoltat de modul în care au fost alocați banii pentru mediul rural. Comune mari, cu peste 3000 de locuitori, dar care sunt conduse de primari PSD, au primit sume infime, față de comune cu sub 1000 de locuitori, dar care sunt conduse de primari PNL. Ba mai mult, municipiul Hunedoara a primit o sumă egală cu comuna Cerbăl, care are doar vreo 400 de locuitori.
”La comunele mai mari și cazuistica medicală este alta, sunt mai mulți asistenți personali, mai multe indemnizații de plată. Anul acesta am dat din bugetul local 27% din suma pentru asistență socială, față de anul trecut când am dat 10%. Încă de la începutul anului, primăriilor PSD le-au fost alocate doar 40% din sumele necesare pentru asistența socială. Patru luni am acoperit noi. Cu ce am primit acum, mai acoperim plățile pentru încă două luni, și tot rămân două luni pentru care nu avem bani. Guvernele PSD au ținut cont de comunitățile locale, au fost bani pentru asistența socială, pentru proiecte”, a declarat Tiberiu Pasconi, edilul din Totești.
Soluția primarilor PSD este aceea de a transmite Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, o scrisoare deschisă în care să tragă un semnal de alarmă în privința mecanismului defectuos de alocare a banilor către comunitățile locale doar pe criterii politice, fără a se ține cont de numărul de locuitori, de proiectele de dezvoltare aflate în derulare, de problemele imediate cu care se confruntă și orașele și comunele cu primari PSD.