Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara, după cum ne spunea prof. Maria CRISTEA, în calitatea sa de director, participă în cadrul campaniei „Meseria face diferența!”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării, cu reușite acțiuni de promovare a educației și formării profesionale, pentru ca elevii de gimnaziu să-și poată alege traseul educațional care li se potrivește în vederea întemeierii și dezvoltării unei societăți bazate pe competențe.
Prin oferta educațională a anului școlar 2020-2021, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” oferă o paletă largă de specializări și calificări, atât în cadrul formei de învățământ – liceu zi, cât și în învățământul profesional și dual. Aceasta, fiindcă se dorește valorificarea fiecărui elev, în sensul oferirii unui nivel ridicat de cunoștințe, o calificare căutată pe piața muncii, și nu în ultimul rând, pregătirea pentru viață, ajutându-i să devină adulți responsabili, integrați social și profesional, punându-le în valoare întregul potențial intelectual și afectiv, indiferent de ruta de pregătire aleasă.
„Meseria este brățară de aur” spune un vechi proverb românesc, iar învățământul dual vine în sprijinul acestei afirmații, fiind o nouă formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, care oferă elevilor șansa de a dobândi competențe practice în meseria pe care și-au ales-o și de a avea un loc de muncă asigurat după finalizarea studiilor. Această formă de învățământ se bazează pe contractul de parteneriat dintre liceu și agentul economic precum și pe un contract de practică individual care permite formarea profesională a elevilor direct la locul de muncă, fapt ce derivă din efectuarea practicii la companiile partenere. Liceul nostru este singurul liceu din municipiul Hunedoara cu această formă de învățământ, oferind elevilor posibilitatea de a se califica în următoarele meserii: electromecanic utilaje și instalații industriale, operator la mașini cu comandă numerică, sudor și constructor montator de structuri metalice.
Urmând învățământul profesional, elevii pot obține următoarele calificări: frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist. Toate aceste calificări din cadrul învățământului profesional și dual oferă elevilor siguranța locului de muncă la finalizarea studiilor, datorită parteneriatelor cu agenții economici din Hunedoara, companiile DRAEXLMAIER, ASSA ABLOY, RECOM SID, MACON și SALONUL NOBBLESSE.
Așa cum spunea Abraham Lincoln „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l construi”, elevii care vor urma liceul tehnologic se pot specializa în două domenii, care au o mare căutare pe piața muncii și un mare impact în societate, și anume: tehnician ecolog și protecția calității mediului și tehnician electronist.
Aș dori să închei, cu un îndemn pentru toți absolvenții claselor a VIII-a cărora le sugerez, să-și îndrepte atenția înspre exigența cerută de cunoaștere, aptitudini, valori şi sentimente dobândite în perioada şcolarizării. Toate competențele pe care le veți dobândi în școală, vor putea fi valorificate pe parcursul întregii vieți, pentru a avea o carieră de succes.
Vă rog, să nu uitaţi, că doar prin educaţie se poate atinge un ideal profesional şi se pot lua alegerile cele mai corecte în viață!
Ioan Vlad,
Georgeta-Ileana Cizmaș