Promisiune onorată! Aparatul RMN a ajuns la Spitalul Județean din Deva!

Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) este instalat în această perioadă în spațiul de la parterul  Spitalului Județean (SJU) de Urgență din Deva.

Pacienții Spitalului Județean de Urgență din Deva vor beneficia de consultații medicale cu un aparat de tip RMN. Dispozitivul a ajuns la Deva și, în aceste zile, se execută lucrările de asamblare.

 „Spațiul, în suprafață de 160 de metri pătrați, în care a funcționat Direcțiunea a fost reamenajat, după modelul construcțiilor spitalicești, iar acum aparatul RMN este în curs de instalare. Urmează probe și instruirea personalului. Având în vedere că accesul se va face prin holul principal, se va asigura un acces facil al pacienților”, a declarat doamna Delia Băda, managerul SJU Deva.

Administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, a declarat miercuri că aparatul RMN va deveni funcțional în luna octombrie a acestui an.

„Am promis și ne-am ținut de cuvânt, aparatul RMN a ajuns la Deva. Este un proiect al domnului Laurențiu Nistor, demarat în perioada în care ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Mă bucur că noi, actuala echipă, am reușit să ducem la bun sfârșit acest demers, astfel încât hunedorenii să nu mai fie nevoiți să apeleze la serviciile din mediul privat pentru acest tip de investigații. Aducerea acestui aparat RMN la Deva demonstrează pe de-o parte seriozitatea Guvernului social-democrat care își onorează promisiunile, dar și responsabilitatea asumată față de grija pentru sănătatea cetățenilor județului Hunedoara. Încă o dată, faptele vorbesc de la sine”, a declarat Costel Avram.

Structura funcțională a spațiului în care va funcționa aparatul RMN va cuprinde: cabinet de investigații, cabină de comandă, spațiu pentru pregătirea pacienților, spațiu pentru pregătirea pacienților minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală și pentru trezire), sală de așteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical și un spațiu de depozitare pentru produsele farmaceutice.

Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică a fost achiziționat de Ministerul Sănătății prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro.

Prin realizarea acestei investiții, se crește semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigații de înaltă performanță.

Partajează această știre

Lasă un răspuns