Proiectul ”IA ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!” , implementat de polițiști la Liceul Tehnologic ”NICOLAUS OLAHUS” ORĂȘTIE

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara au desfășurat în perioada 30 IANUARIE – 09 FEBRUARIE 2023 proiectul ”IA ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!” și în municipiul Orăștie, la Liceul Tehnologic ”NICOLAUS OLAHUS” ORĂȘTIE, etapă în care au participat 18 elevi din clasele IX-XI, 27 de cadre didactice și 18 părinți.

Proiectul s-a derulat pe parcursul a 5 (cinci) activități distincte, orientate elevilor, părinților acestora și profesorilor lor și au avut loc în sălile de clasă în unitatea de învățământ dar și pe teren, în Penitenciarul Deva.

Scopul proiectului a fost informarea și conștientizarea elevilor de liceu, cu vârsta între 16-18 ani, despre consecinţele imediate, legale și sociale, ale săvârșirii de infracțiuni în mediul școlar, pregătirea juridică antiinfracţională a acestora cu transmiterea unor recomandări pentru părinți și profesori referitoare la abordarea și gestionarea aspectelor comportamentale și de viață specifice adolescenței. Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Penitenciarul Deva, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara și conducerea Liceului Tehnologic ”Nicolaus Olahus” Orăștie.

Una dintre activități a constat în medierea unui dialog cu persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate și vizitarea spațiilor de detenție din Penitenciarul Deva de către cei 18 elevi selectați și cadre didactice. Elevii și profesorii participanți au avut ocazia de a conștientiza efectele și consecințele pe termen lung, ale săvârșirii unor infracțiuni precum ”lovire sau alte violențe”, ”trafic de droguri”, ”tâlhărie” ” sau ”omor”.

         Obiectivul demersului preventiv inițiat de polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara și a partenerilor instituționali a fost acela de a oferi elevilor implicați oportunitatea înțelegerii legii penale din România, întărirea motivației spre învățătură și formarea deprinderilor de rezistență la presiunea anturajului/grupului.

        Proiectul s-a adresat și părinților elevilor implicați, polițiștii participând și la o ”ședință cu părinții”, în cadrul căreia le-au fost explicate aspectele legislative care afectează viitorul minorilor implicați în infracționalitate și importanța supravegherii și implicării în cunoașterea anturajului adolescenților.

         La acest liceu, proiectul s-a încheiat în data de 09.02.2023 cu o activitate destinată cadrelor didactice, unde s-a stabilit împreună cu conducerea liceului un mod de lucru în cazurile actelor de violență care pot avea loc în mediul școlar. Proiectul partenerial ”IA ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!” va continua în luna martie 2023 la Liceul Tehnologic ”Matei Corvin” Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns