Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a participat, în această dimineață, la evenimentul de multiplicare a proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ „Policies for Roma Inclusive Dimension in Europe”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Arad și are ca scop principal îmbunătățirea condițiilor educaționale ale elevilor de etnie romă, contribuind totodată la creșterea incluziunii în societate a acestei categorii defavorizate.
În cadrul conferinței s-au prezentat instrumentele de lucru elaborate în cadrul proiectului, împreună cu partenerii din Serbia, Italia, Turcia și Grecia, s-a discutat despre procesul educațional în grupul de elevi multietnic, multicultural, divers. În cadrul proiectul care se închide astăzi, axat pe incluziune ca mijloc de succes în școală, în general, și pentru elevii romi, în special. Proiectul a presupus un schimb de bune practici între profesorii participanți, prezentându-se exemple concrete care au avut succes și metode care și-au dovedit utilitatea în educația elevilor romi. Având un accent practic puternic, proiectul și-a propus ca scop instruirea profesorilor care lucrează cu elevi romi pentru a promova incluziunea educațională în instituțiile de învățământ și pentru a deveni abandonul timpuriu.
Profesorii au fost instruiți să încurajeze identificarea obstacolelor și a provocărilor cu care se confruntă comunitatea romă în cadrul sistemului educațional, să prezinte practici eficiente de lucru cu elevii romi, să ofere sprijin pentru participarea copiilor romi la educație și să recunoască importanța negocierilor pentru stabilirea relațiilor comunitare. Scopul final a fost eliminarea decalajului dintre școală și familii, cât și evaluarea nevoilor elevilor romi. Competențele dobândite se vor referi la îmbunătățirea instrumentelor și metodelor pedagogice, precum și la creșterea gradului de conștientizare a educației incluzive.
„Consiliul Județean Arad a fost și va rămâne partenerul CJRAE în proiectele lor internaționale și apreciem în mod deosebit cât sunt de activi și implicați colegii de acolo în promovarea Aradului. Nu cred că exagerez dacă spun că, astăzi, CJRAE este printre cele mai eficiente instituții care reprezintă Aradului la nivel european și, totodată, care activează cu succes într-un domeniu atât de sensibil și de important pentru societate, acela de a consilia categorii defavorizate pentru integrarea acestora. Ca președinte al Consiliului Județean, am ținut să fiu astăzi alături de dvs., să vă transmit aprecierea și recunoștința mea. Știu că sunt lucruri de reparat în Arad, că ne dorim cu toții ca viața să aibă un alt ritm. Noi, aici, la Consiliul Județean, lucrăm cu fonduri europene, aducem cu cofinanțări de 2% câte 98% pentru proiectele de modernizare a drumurilor și de construire a spitalelor noi. Știm ce înseamnă să lucrezi pe proiecte europene, de la idee la documentație, implementare și decont. Tocmai de aceea, o dată în plus, apreciez munca pe care o faceți și vă felicit”, a fost mesajul transmis de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.