Primăria municipiului Hunedoara şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au semnat astăzi contractul de finanţare pentru un proiect menit să îmbunătăţească măsurile anti-corupţie aplicate la nivelul unităţii administrativ – teritoriale.
Proiectul are o valoare totală de 414.834 lei, o perioadă de implementare de 12 luni şi este finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA).
Prin intermediul acestui proiect se va elabora o metodologie de identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor de corupţie, se va realiza un sistem de management anti-mită certificat ISO 37001:2016 şi se va întocmi un studiu privind percepţia în rândul cetăţenilor şi al personalului din cadrul administraţiei publice privind aspecte legate de corupţie. Un alt rezultat important al proiectului va fi realizarea unei platforme digitale anticorupţie.
„Primăria municipiului Hunedoara aplică legea, iar legea este făcută în aşa fel încât să i se garanteze cetăţeanului egalitate de drepturi, decizii corecte şi un act administrativ neinfluenţat de factori din sfera faptelor de corupţie. Dar asta nu înseamnă că nu este loc de „mai bine”. Oricând, orice activitate poate fi îmbunătăţită. Aceasta este raţiunea pentru care am aplicat pentru acest proiect, mai ales că finanţarea provine din fonduri europene. Ne-am gândit că nu ar strica o analiză mai amănunţită a riscurilor de corupţie, nici un sistem de management anti-mită, nici o cercetare sociologică privind percepţia cetăţenilor şi, mai ales, nu ar strica deloc să avem o platformă digitală anti-corupţie. Dimpotrivă!”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.