Programul IMM Invest prelungit până în iunie 2022: Peste 48.000 de firme au la dispoziție garanții de stat de 10 miliarde de lei

Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2022, respectiv până la 30 iunie 2023 perioada în care poate fi efectuată plata grantului, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Finanțe. Totodată a fost aprobată și perioada până la care poate fi efectuată plata grantului, aceasta fiind data de 30 iunie 2023.

Guvernul României a aprobat marți o ordonanța de urgență în acest sens. Totodată se majorează și plafoanele reprezentând granturi ce pot fi acordate în cadrul Programului.

Sectoarele vizate: pescuit și acvacultură, producția primară de produse agricole, sectorul alimentar și alte domenii de activitate.

Actul normativ aprobat în Guvern prevede un plafon de garanții de stat pentru anul 2022 de 10 miliarde lei, din care 5 miliarde lei alocate subprogramului AGRO IMM INVEST.

Bugetul schemei de ajutor de stat a fost majorat la 2,34 miliarde lei (473,90 milioane euro) pentru 48.726 de beneficiari.

IMM INVEST prelungit: ce sectoare din economie vor primi sprijin de la stat

Totodată, în conformitate cu prevederile Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, vor crește plafoanele reprezentând ajutor de stat în câteva sectoare:

  • 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii,
  • 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole,
  • 2.300.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar, precum și în celelalte domenii de activitate.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) vor acorda garanții în cadrul subprogramului AGRO IMM Invest.

Solicitărilor de acordare a creditelor garantate în cadrul programului depuse până la data de 31 decembrie 2021 și aflate în curs de analiză li se aplică prevederile legale aflate în vigoare la data depunerii lor, prin prelungirea de către Comisia Europeană a valabilității Cadrului temporar până la data de 30 iunie 2022. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns