Programul de vizitare a Cetăţii Deva și accesul cu Telecabina se modifică începând de joi, 1 octombrie 2020.
În perioada 1 octombrie 2020-30 aprilie 2021, Cetatea Devei trece la programul de iarnă.
Turiştii vor putea vizita fortăreața medievală între orele 8:00-20:00.
Telecabina care facilitează accesul în Cetate își modifică programul. După noul program, ultimele curse ale telecabinei vor avea loc la ora 19:15 (urcare) şi 19:45 (coborâre).
Pentru cei care preferă să viziteze monumentul istoric la pas, ultima intrare pe Poarta 1 va fi la ora 19:30. Poarta 1 se va închide la ora 20:00.
Tarifele pentru călătoria cu telecabina rămân neschimbate, respectiv: adulţi dus-întors – 20 lei; copii, elevi, studenţi, pensionari dus-întors – 10 lei (pe baza actelor doveditoare: carnet elev/student vizat pe anul în curs, cupon de pensie).
Veteranii de război, persoanele cu handicap cu însoțitor, copiii instituţionalizaţi și copiii cu vârsta sub 3 ani (pe baza actelor doveditoare) au acces gratuit.
Reamintim că Telecabina transportă doar 4 persoane pe călătorie, pentru a fi respectate măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.
Interiorul ascensorului este igienizat și dezinfectat de mai multe ori pe zi.
În Telecabină au fost trasate marcaje pentru ca turiștii să respecte distanțarea fizică necesară.
Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru pasageri pe tot parcursul călătoriei cu Telecabina.