Zilele trecute, PNL a schimbat 40 de directori de școli din județul Hunedoara. Același PNL ipocrit care le vorbea oamenilor despre depolitizare s-a grăbit, încă din prima lună de guvernare, să își pună oamenii în funcții. Pentru PNL nu contează că profesorul de sport devine directorul școlii, nu contează că noii directori nu îndeplinesc condițiile cerute de lege, sigura calitate care contează este carnetul galben de partid. Cum vă mai puteți uita în ochii copiilor și părinților, domnilor liberali?
Am adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, precum și inspectorului școlar general al județului Hunedoara, Ilie Pârvan, în care am arătat cum a fost încălcată procedura operațională de selecție.
PNL a numit directori care nu fac parte din Corpul Național de Experți în Management Educațional sau nu se încadrează în prevederile punctul III, litera d, din procedură, referitor la calificativul maxim în ultimii patru ani școlari. Domnilor liberali, de aproape un an călcați în picioare sistemul educațional, fără să vă pese de cum va arăta „România educată” visată de președintele vostru, Klaus Iohannis.
Să revenim la Hunedoara, haideți să vedem doar câțiva dintre directorii pe care PNL i-a „uns” zilele trecute. Ce îi recomandă? Carnetul de partid!
- Municipiul Hunedoara, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” – Cristea Maria, director ce și-a ocupat funcția în urma examenului și apreciată de fostul ministrul liberal al Educației, Monica Anisie, a fost schimbată în baza unui CV și a unei scrisori de intenție cu Ardelean Daniel. Singurul liceu cu învățământ dual din municipiu are, de săptămâna trecută, un director pe care îl recomandă experiența de maistru în știința materialelor sau cea de director al liceului din Ghelari cu promovabilitate zero la bacalaureat, dar mai ales sforile trase de Eleonora Carmen Hărău. Bonus, soția acestuia a fost numită și ea director adjunct la Școala generală nr. 9, din Hunedoara.
- Municipiul Brad, Școala Gimnazială „Horia Cloșca și Crișan” – Suciu Angela, fostul director cu post obținut în urma concursului, a fost înlocuită cu Matei Ana-Maria, o doamnă care a picat examenul de titularizare, nu are gradele didactice, nu este membră a Corpul Național de Experți în Management Educațional, dar o recomandă faptul că este soția liderului local USR.
- Municipiul Orăștie, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” – Giurgiu Margareta, fostul director cu post obținut prin concurs, a fost înlocuită cu Bulz Dionisie, care face un salt de la o școală generală la un liceu teoretic, fără să îndeplinească condițiile din procedura de selecție, are calificativul diminuat, dar este, desigur, consilier local PNL.
- Orașul Petrila, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” – Cecilia Mitran, cu post ocupat prin concurs, a fost înlocuită cu Daniela Gaier, profesor de sport de nivel gimnazial, consilier local PNL.
Aceștia sunt doar câțiva dintre „specialiștii” numiți de PNL ca să preia managementul învățământului hunedorean. În schimb, toți directorii schimbați zilele acestea au promovat un concurs în urmă cu patru ani și majoritatea au avut rezultate remarcabile în activitatea managerială, fapt ce poate fi dovedit de către fiecare director în parte.
PNL, îți place mult impostura, dar să te joci așa cu interesul superior al elevilor, să calci în picioare procesul educațional pentru clientela politică după ce ți-ai bătut joc de al doilea an școlar consecutiv, este dincolo de orice imaginație! Aș vrea să știu cu ce tupeu vă mai uitați în ochii părinților? Dar în ochii elevilor, care de aproape un an pierd în fiecare zi? Am ajuns să cred că respectul și rușinea sunt calități care vă lipsesc, pentru că dacă v-ar fi rușine nu ați îndrazni să călcați în picioare viitorul copiilor noștri!
Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara