Producătorii, importatorii şi comercianţii de băuturi sunt obligați, până la sfârșitul lunii februarie, să se înscrie în Sistemul de Garanţie-Returnare – RetuRO. Acesta va permite returnarea de sticle și recipiente din aluminiu în care se vând băuturi.
Cumpărătorii vor plăti o garanție pe care o vor recupera în momentul în care aduc ambalajele în punctele de returnare a ambalajelor.
Toate companiile producătoare, importatoare sau care vând apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosinţă din plastic, din sticlă sau aluminiu, cu o capacitate până în 3 litri, sunt obligate să se înscrie în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare, pe site-ul returosgr.ro.
Sunt vizate inclusiv companii din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, unităţi care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi.
Termenul limită este 28 februarie.
Amenzile pentru neînregistrarea în baza de date sunt cuprinse între 20.000 şi 40.000 lei.
Sistemul Garanţie-Returnare Returo ar trebui să devină funcţional începând cu 30 noiembrie.
Consumatorii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată, bani pe care îi vor recupera când vor depune în magazine ambalajele din plastic, sticlă sau metal, fără să fie condiționați de prezentarea bonului fiscal.
Comercianţii trebuie să organizeze până la toamnă puncte de returnare a ambalajelor. /www.europafm.ro