Probleme între lucrători români și patroni la o fermă de sparanghel din Germania

Mai mulți muncitori sezonieri ar fi plecat din cauza condițiilor de lucru, încălcând regulile carantinei.

Se înmulțesc situațiile conflictuale dintre lucrătorii sezonieri români care se află la muncă în Germania și proprietarii fermelor. Un caz recent apărut în presa germană se referă la 13 muncitori sezonieri care au părăsit locul de muncă din Nienburg, în timpul carantinei, după un conflict cu patronul unei ferme de sparanghel. Colega noastră Loara Ștefănescu a încercat să afle mai multe despre acest subiect de la jurnalistul Deutsche Welle Robert Schwartz.

Lucrătorii români au ajuns cu două săptămîni în urmă la ferma de sparanghel din Nienburg, o localitate aflată la 40 de km de Hanovra.

Urmau să stea în carantină până pe 2 mai. Unii au reclamat autorităților germane nereguli privind condițiile de muncă de la fața locului și au părăsit ferma.

Robert Schwartz, jurnalist Deutsche Welle: “Poliţia din acest land ar fi pornit căutarea a 13 lucrători sezonieri care ar fi fugit de la o fermă de sparanghel din cauza condiţiilor neprielnice de acolo. Prin plecarea lor de la fermă, aceşti muncitori nu au respectat regulile carantinei“.

Jurnalistul Robert Schwartz spune că 3 lucrători sezonieri au plecat spre centrul Germaniei, unde li s-a promis un loc de muncă la un abator, unii s-au întors la ferma din Nienburg, însă nu este clară situația tuturor.

Între timp, au fost controale la fermă din partea autorităților sanitare și a sindicatului german, spune jurnalistul Schwartz, care precizează că nu este vorba despre români fugari, ci despre români care au semnalat nereguli.

Poliția germană nu a precizat câți români s-ar fi întors la ferma din Nienburg, a subliniat jurnalistul Deutsche Welle, care a amintit că subiectul a fost dezbătut în presa locală din Germania./stiri.tvr.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns