• La data de 03 octombrie 2022, în jurul orei 13:30, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe DJ 686, în comuna Sântămăria-Orlea, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Boșorod. La solicitarea polițiştilor, bărbatul a prezentat un permis aparent emis de către autoritățile unui stat străin. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar ca urmare a testării, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,12 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
• La data de 03 octombrie 2022, în jurul orei 18:10, în sensul giratoriu de pe bulevardul Traian, la intersecția cu strada Bucegi, din municipiul Hunedoara, a avut loc un eveniment rutier fără victime (tamponare) și având în vedere că cei doi conducători auto nu s-au înțeles amiabil, a fost solicitat un echipaj rutier la fața locului.Poliţiştii rutieri au stabilit că în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, iar cei doi conducători auto implicaţi au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat oconcentrație de 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat, în cazul unuia dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Hunedoara. Ulterior, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală din Hunedoara, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cazurile prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală