Primele 9000 de carduri de energie, distribuite în judeţ

Începând de astăzi, primele 9.000 de carduri de energie din totalul de 38.648, oferite persoanelor vulnerabile din județul Hunedoara de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru plata facturilor la energie, sunt distribuite în județul Hunedoara.

În acest an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an, sub formă de card de energie.

Ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

La 25 ianuarie a început procesul de printare și plicuire a cardurilor de energie, iar de la 1 februarie primele carduri au ajuns către beneficiari. În continuare, potrivit calendarului asumat, începând de la 20 februarie se vor efectua plățile pentru facturile curente și restante.

Oficiul Județean Poștal Hunedoara asigură callcenter-ul pentru numărul unic 0319966, de luni până vineri, între orele 8.00 – 20.00, unde pot fi obținute informații suplimentare despre aceste carduri de energie.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, MIPE a întocmit și un ghid cu situații speciale ce pot fi întâmpinate în implementarea măsurii: https://bit.ly/3wXlR0X

„Salut această inițiativă care vine în sprijinul unui număr considerabil de beneficiari: 4 milioane de români vulnerabili, iar în plan local, celor peste 30.000 de hunedoreni! Acest ajutor este unul care acoperă toate formele de energie, inclusiv energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective și este cu atât mai important cu cât această măsură implementată de Guvernul României se va deconta 100% din fonduri europene.” – a declarat prefectul județului Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns