Chiar lângă Ștrandul Municipal din Deva, un cetățean crește cai și alte animale. Evident, fără nicio formă legală! Dejecțiile de la ferma improvizată se varsă pe domeniul public, ajung chiar pe terenul ștrandului, iar întreaga zonă e învăluită într-un miros pestilențial.
“În această dimineață, la solicitarea mea, am avut la Prefectură o întâlnire cu prefectul județului, Fabius Tiberiu Kiszely și cu reprezentanții instituțiilor care au atribuțiuni în apărarea strării de sănătate a populației: Direcția Sanitară, Direcția Sanitar-Veterinară, Garda de Mediu, precum și cu juriști din Primărie și Prefectură și cu reprezentanți ai Poliției Locale.
Cu toții am conturat un plan de măsuri urgente pentru soluționarea situației. Amenzile pe care instituțiile statului le vor aplica pentru punerea în pericol a stării de sănătate a populației sunt doar o parte a acestui plan. În cazul Direcției Sanitar-Veterinare, amenda prevăzută de lege poate ajunge la 20.000 lei. Dar nu este destul. Cetățeanul în cauză, de altfel, are deja trei astfel de amenzi neplătite.
Dacă situația de neconceput pentru un oraș civilizat, municipiu reședință de județ, durează de peste două decenii, vă promit că o vom rezolva! Și repede!
Astăzi, 1 iulie, convocăm dezbatere publică pentru data de joi, 4 iulie, ora 14:00, în Sala Mare a Primăriei Deva, cu tema: ”Modificarea regulamentului de creștere și deținere a animalelor domestice și a păsărilor de curte în Municipiul Deva.”
În această săptămână voi convoca, pentru data de luni, 8 iulie, o ședință extraordinară a Consiliului Local prin care să modificăm HCL-ul 245/2018, referitor la regulamentul de creștere și deținere a animalelor domestice și a păsărilor de curte în Municipiul Deva.
Vom interzice TOTAL creșterea ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor, bovinelor etc, precum și a păsărilor de curte în zonele A și B din municipiu.
După aprobarea Hotărârii de Consiliu Local, vom proceda DE ÎNDATĂ la punerea în aplicare a prevederilor acesteia, în sensul evacuării animalelor din zona menționată”, a declarat Nicolae-Florin OANCEA, primarul Municipiului Deva.