Primăria municipiului Hunedoara dublează bugetul necesar acordării de burse şcolare

Începând din semestrul II al anului şcolar 2021 – 2022, Primăria municipiului Hunedoara va acorda bursele şcolare în cuantum considerabil majorat, în conformitate cu H.G. 1094/2021. Măsura presupune dublarea bugetului actual alocat burselor. Bugetul alocat de Primăria Hunedoara burselor şcolare pentru primul semestru al acestui an şcolar este de 1.284.120 lei. Cel pentru semestrul II va fi de 2.582.700 lei.

La ora actuală, Primăria Hunedoara plăteşte burse şcolare pentru 2.058 de elevi (25 la sută din totalul copiilor şi adolescenţilor care învaţă la unităţi şcolare din municipiu). Acelaşi număr de beneficiari ai burselor şcolare se va menţine şi în semestrul II al acestui an şcolar.

Cuantumul burselor va creşte însă simţitor. Astfel, o bursă de performanţă nu va mai fi de 170 de lei, cât este acum, ci de 500 de lei pe lună; o bursă de merit va creşte de la 160 la 200 de lei, o bursă de studiu – de la 140 la 150 pe lună, iar cuantumul unei burse sociale va fi majorat de la 120 la 200 de lei pe lună. Din totalul burselor achitate de Primăria Hunedoara, cele mai multe, 1.308, reprezintă burse de merit, bursele de studiu fiind acordate pentru 77 de copii, iar cele sociale pentru 672 de elevi.

„Guvernul spune că banii pentru burse trebuie suportaţi din  bugetul local şi din sume defalcate din TVA. În anii trecuţi au mai existat astfel de prevederi referitoare la alocări venite şi de la bugetul central, dar bani pentru susţinerea burselor am primit doar începând de anul acesta. Cu toate astea, Primăria Hunedoara a plătit, în cuantum mult mai mare decât minimul legal, exclusiv din bugetul local, burse şcolare încă din 2016 – 2017, iar rezultatele nu au întârziat să apară: a crescut considerabil numărul elevilor care au învăţat mai bine şi acum iau burse de merit. Indiferent dacă Guvernul se va ţine sau nu de cuvânt, noi vom plăti bursele şcolare în cuantumul lor majorat. Aşa am făcut şi-n perioada 2016 – 2021, aşa vom face şi de acum încolo. Nu ne permitem să ne jucăm cu bănuţii meritaţi de copii şi nici cu aşteptările acestora”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

În 2016, Primăria municipiului Hunedoara achita burse şcolare pentru 1.439 de elevi, cele mai multe dintre acestea (829) fiind burse sociale. În anul amintit o bursă de performanţă era de 130 de lei, una de merit, de 120 de lei, o bursă de studiu – 100 de lei, iar o bursă socială era acordată în cuantum de doar 75 de lei pe lună. “An de an am făcut eforturi pentru a creşte cuantumul burselor şcolare şi am reuşit, chiar dacă, până în 2021, ele au fost plătite doar din bugetul local”, adaugă primarul Dan Bobouţanu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns