Prima zăpadă în Parâng şi Retezat

Salvamontiştii recomandă turiştilor care doresc să urce la munte, la acest sfârşit de săptămână, să abordeze cu mare atenţie traseele de creastă, în special în Masivul Parâng, unde a nins mai mult. În Masivul Retezat stratul de zăpadă este foarte mic, dar este foarte frig dimineaţa, şi se poate aluneca foarte uşor pe potecile îngheţate.

„În Parâng a nins mai mult şi atunci zona de creastă este albă. Trebuie mare atenţie la parcurgerea unui traseu de creastă. În Retezat, stratul de zăpadă este foarte mic, potecile sunt în regulă. Sfatul nostru este ca turiştii care se aventurează pe creste să aibă echipament adecvat pentru munte şi să anunţe echipele Salvamont atunci când pleacă pe trasee”, a precizat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, turiştii care se cazează la cabanele din staţiunile montante Straja, Parâng sau Râuşor pot parcurge trasee mai scurte, cu precizarea că în Masivul Parâng se recomandă ca acestea să se oprească în apropierea vârfului Parângul Mic, pentru a evita oricare pericol.

Salvamont Hunedoara are organizate cinci puncte de permanenţă, la Râuşor, Alunii Negri, Straja, Parâng şi Pietrele. În această perioadă a anului, bazele Salvamont de la Râuşor şi Alunii Negri funcţionează pe tot parcursul săptămânii, iar cele din Straja, Parâng şi Pietrele sunt disponibile în week-end şi în cazul organizării unor concursuri sau tabere.

Partajează această știre

Lasă un răspuns