Este vorba de șase autobuze care vor asigura transportul public de persoane între orașele Văii Jiului. De curând, au demarat și lucrările la depoul din municipiul Vulcan, unde vor fi garate autobuzele electrice.
În luna aprilie a acestui an, Consiliul Județean Huneodara, reprezentat de președintele Laurențiu Nistor, a semnat Contractele de furnizare de „Autobuze electrice și stații de încărcare autobuze electrice” din cadrul proiectelor „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 și Componenta 2 – LOT.
În cadrul Componentei 1, vor fi livrate 8 autobuze electrice fabricate în Turcia, 4 stații de încărcare rapidă, 10 stații de încărcare lentă, 2 stații de încărcare rapidă autovehicule/ autobuze electrice și alte 4 echipamente. Valoarea acestui contract de furnizare se ridică la 21.110.600 lei (TVA inclus).
În cadrul Componentei 2, vor fi livrate 18 autobuze electrice, 8 stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă. Contractul de furnizare are o valoare de 44.744.000 lei (TVA inclus).
În total, prin cele două contracte de furnizare, pentru Linia verde Green Line Valea Jiului, vor fi livrate 26 de autobuze electrice, 12 stații de încărcare rapidă, 30 de stații de încărcare lentă, 2 stații de încărcare rapidă autovehicule/ autobuze electrice și alte 4 echipamente.
Proiectele „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 și „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 2 sunt finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor de transport public de persoane, reducerea emisiilor de carbon prin utilizarea unor mijloace de transport nepoluante și adaptarea la nevoile actuale de mobilitate urbană din Valea Jiului. Proiectele sunt realizate de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu UAT-urile din Valea Jiului, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) pentru transport public zonal (Green Line) în Valea Jiului.