Prezentare a  Publicațiilor Cercetătorilor din cadrul Muzeului devean

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva aduce astăzi în atenția publicului, în mediul online,  o prezentare a  Publicațiilor Cercetătorilor din cadrul instituției muzeale.

Istoria unei instituții. Sau despre Muzeul din Deva

Iosif Vasile Ferencz, Muzeul din Deva. Arc peste timp, Cluj-Napoca, 2017

<<Una dintre contribuțiile semnificative în domeniul istoriei muzeelor este și cea realizată de către dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific II în cadrul Secției de Arheologie de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, care a publicat în anul 2017, la Editura Mega din Cluj-Napoca, volumul intitulat Muzeul din Deva. Arc peste timp. O poveste a unei instituții emblematice la nivel local, județean, regional și, personal o afirm cu deosebită convingere, la nivel național și internațional. Interesul stârnit de un asemenea demers a făcut posibilă apariția ediției în limba engleză, în 2019, la aceeași editură.

Cu toate că pasiunea pentru arheologie a învins, autorul fiind recunoscut și apreciat în domeniu, volumul la care ne referim, realizat de dr. Iosif Vasile Ferencz se încadrează în domeniul istoriografiei. O cercetare care a necesitat luni și luni de muncă în arhive și biblioteci, muncă total diferită de cea de pe șantierele arheologice și concretizată într-o sinteză a celor mai reprezentative momente din istoria Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

Cartea este dedicată profesorului Ioan Andrițoiu, „un mare istoric și arheolog care și-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra muzeului devean”, după cum precizează în Prefață dr. Aurel Rustoiu, cercetător științific I la Institutul de Arheologie și Istoria Artei din cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca (p. 11).

Nu insistăm cu descrierea volumului. Importantă este cartea și motivația redactării acesteia. „Împlinirea a 200 de ani de activitate a Muzeului Brukenthal din Sibiu, în anul 2017, a fost un prilej pentru organizarea unei suite de evenimente culturale a căror pregătire a început cu doi ani înainte, în 2015. Unul dintre proiectele prin care a fost marcat jubileul a fost cel intitulat: Colecții private și muzee din România… În acest cadru, au fost organizate opt expoziții foto-documentare, având ca temă apariția și evoluția unora dintre muzeele și colecțiile din spațiul românesc… Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva a fost onorat de invitația Muzeului Brukenthal, prezentând publicului sibian istoria de aproape 14 decenii a instituției de la poalele cetății, în luna octombrie 2016. În anul 2017, produsul a fost itinerat la Deva, fiind prezentat publicului hunedorean” (Cuvânt înainte al autorului, p. 13).

S-a ajuns astfel la editarea a două volume, primul în română, cel de-al doilea în engleză, despre istoria muzeului devean și a secțiilor sale, atât de la sediul central din Deva, cât și din teritoriu: Palatul Magna Curia, situl de la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) și Muzeul de Arheologie din localitate, Complexul de Monumente de la Țebea, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Orăștie, Complexul Memorial Aurel Vlaicu, Casa-Muzeu Avram Iancu din Baia de Criș, Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad, Biblioteca documentară a instituției etc.

În concluzie: este un volum ce ar trebui să stea la baza documentării oricărui turist care vizitează județul Hunedoara>>, relatează dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să vizionați  volumul prezentat astăzi, virtual, pe pagina de Facebook a muzeului:  https://www.facebook.com/MCDRDeva/ și pe site-ul instituției:  www.mcdr.ro.

Partajează această știre

Lasă un răspuns