PREZENŢĂ ONORABILĂ A DECEBALIŞTILOR DEVENI LA CONCURSUL DE ROBOTICĂ FIRST LEGO LEAGUE ROMÂNIA

Învăţământul românesc trece permanent printr-un proces de transformare, dar nu şi-a găsit încă un drum de dezvoltare. Lumea este însă într-o continuă evoluţie iar dezvoltarea explozivă a tehnologiei şi ştiinţei ne obligă să ne adaptăm pentru a fi în pas cu acest curs.

Tinerii sunt primii beneficiari ai acestei evoluţii şi e evident că mânuiesc cu foarte mare dexteritate toate aceste gadget-uri, telefoanele inteligente, tabletele sau calculatoarele. Mulţi dintre aceşti tineri folosesc foarte superficial capacităţile acestor aparate. În România au ajuns de ceva timp concursuri în care tinerii pot arăta cum aceste aparate pot fi folosite în aplicaţii foarte sofisticate şi serioase. Tinerii români se dovedesc foarte buni programatori şi nu numai. În acest context pe lângă celelalte concursuri în care sunt implicate calculatoarele au apărut şi au luat avânt concursurile de robotică. Acestea au cuprins toate categoriile de elevi de la clasa pregătitoare până la liceeni şi studenţi.

Pe acest fond am stat de vorbă cu prof. Sorin STĂNCULESCU, Colegiul Naţional „Decebal” Deva – mentor LEGO WARRIORS (1814), care cu amabilitatea ce-l caracterizează, ne-a declarat în exclusivitate:

„– Şi noi, decebaliştii, am vrut să participăm la acest foarte modern şi interesant sistem de educaţie – EDUCAŢIA STEM Creativă – STEAM (educaţia prin Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Arte şi Matematică) şi am început să intrăm în  competiţiile FIRST. În şcoala noastră există în acest moment mai multe echipe de robotică implicate în concursuri pentru mai multe categorii de vârstă, 6-10 ani, 10-12 ani, 12-16 ani, 15-19 ani.

De anul acesta, 11 elevi din clasele a IX-a A, B, C din Colegiul Naţional „Decebal” Deva cu vârsta sub 16 ani au format echipa Lego Warriors. Componenţii echipei sunt Andreiaş Maria, Bărăştean Carla, Luculescu Mihai, Moise Mihai, Ştezar Dragoş din clasa a IX-a A, Bădău Vlad Dan, Bordean Călin, Dumitrana Mihnea, Mateş Antim, Mura Paul din clasa a IX-a B şi Mileşan Radu din clasa a IX-a C. (a se vedea foto)

Tematicile competiţiilor First de anul acesta au fost legate de spaţiul cosmic deoarece în anul acesta se sărbătoresc 50 de ani de la prima aselenizare din 1969.

Echipa a participat la etapa naţională a competiţiei de robotică FIRST  LEGO  LEAGUE cu tema INTO ORBIT Explorăm cum trăim şi cum călătorim în spaţiu! Participarea la concurs a presupus realizarea celor trei sarcini: proiectul de cercetare, proba de robotică şi proba de valori fundamentale.

În cadrul proiectului de cercetare, membrii echipei trebuiau să identifice o problemă fizică sau socială cu care se confruntă oamenii în timpul unei călătorii de lungă durată în spaţiul cosmic în sistemul solar şi să propună o soluţie. Problemele cu care se poate confrunta un echipaj spaţial pentru o călătorie de lungă durată sunt multiple. Deoarece tema este legată de călătoria în spaţiul cosmic şi realizarea proiectului presupune şi o modelare practică a soluţiei propuse de membrii echipei, aceasta a dat bătăi de cap tuturor echipajelor. După îndelungi discuţii echipa s-a oprit la o temă complexă care să permită o soluţie pentru mai multe situaţii problemă ale călătoriei în spaţiu -imponderabilitatea, diversificarea hranei şi crearea unui ambient relaxant şi cât mai pământean.

Proiectul a presupus realizarea unei nave cosmice dotate cu un inel toroidal centrifugal în jurul fuzelajului. În timpul rotaţiei inelului datorită forţei centrifuge se simulează gravitaţia terestră şi pot fi înlăturate în felul acesta efectele negative ale stării de imponderabilitate pe lungă durată. Soluţia cu centrifuga permite şi realizarea serelor de cultură a plantelor verzi care pot creşte în zona cu gravitaţie ridicată a inelului centrifugal. Realizarea serelor permite soluţionarea celei de-a treia probleme a proiectului – crearea unui ambient cu caracteristici terestre care să permită echipajului rezolvarea problemelor psihologice legate de izolarea în spaţiu. Descrierea scrisă a proiectului şi argumentarea ştiinţifică şi tehnică a soluţiilor propuse au făcut parte din realizarea acestuia. În realizarea proiectului echipa a dat dovadă de imaginaţie şi a folosit câteva materiale care aveau alte destinaţii în laboratorul de fizică – o centrifugă recuperată de la un laborator de analize medicale, un stativ pentru experimente de fizică, corpul unei machete pentru o rachetă şi o emisferă de polistiren care asamblate au dus la NAVA spaţială cu inel centrifugal.

Panoul pentru proba „Valorile fundamentale” a presupus realizarea unui panou – poster în care să fie prezentate în scris şi vizual (prin imagini) tot ceea ce a însemnat activitatea desfăşurată din momentul primirii temei până înainte de intrarea în evaluarea din concurs. Au fost prezentate lucruri legate de formarea, colaborarea, munca şi respectul în echipă, colaborarea cu alte echipe, cu alte persoane din afara clubului, evoluţia pregătirii echipei pentru proba de robotică.

Pregătirea probei de robotică a fost cea mai mare provocare a concursului deoarece participând pentru prima dată membrii echipei nu au ştiut până la ce nivel de complexitate poate ajunge robotul pentru îndeplinirea misiunilor. Membrii echipei au intrat tot acum în contact cu tipul acesta de roboţi Lego Mindstorm EV3 şi cu mediul de programare al acestui robot, astfel a fost nevoie de o perioadă bună de identificare a modului de lucru. Pentru descrierea modului de realizare a robotului şi a programului realizat, membrii echipei au realizat caietul inginerului. Câştigul mare al participării echipei  a fost obişnuirea cu munca în echipă, responsabilizarea fiecărui membru al echipei pentru îndeplinirea sarcinilor echipei, învăţarea unui sistem de programare, stimularea creativităţii fiecărui membru al echipei.

În data de 17 martie, în holul mare al corpului B al Universităţii Politehnice din Bucureşti,   s-a desfăşurat etapa naţională a competiţiei First Lego Legue Romania la care s-au înscris peste 50 de echipe din toată ţara. Fiecare echipă a avut la dispoziţie un spaţiu pentru prezentarea standului echipei, expunerea proiectului şi a posterului cu valorile fundamentale. Standul fiecărei echipe a fost deschis în tot timpul competiţiei şi a putut fi vizitat de ceilalţi concurenţi şi de vizitatorii prezenţi. În spaţiul de antrenament pe 6 mese asemănătoare cu cele de concurs echipele şi-au făcut ultimele verificări ale robotului înainte de concurs. În acest timp, fiecare echipă a putut vedea şi evalua roboţii celorlalte echipe. În concurs fiecare echipă a avut trei sesiuni de concurs. Pentru evaluarea echipei se lua în considerare cel mai mare punctaj al echipei în sesiunile de concurs.

Înainte de proba de robotică echipele au trecut pe la comisiile de juraţi. Fiecare probă de jurizare a fost realizată de altă  comisie, una care a evaluat proiectul ştiinţific, alta pentru evaluarea robotului şi alta pentru evaluarea probei de valori fundamentale. Cu emoţie, membrii echipei noastre au trecut pe la comisii, dar au reuşit să se descurce bine şi să susţină fiecare din probe. La proba de valori fundamentale echipa a fost bine apreciată. A fost apreciată şi simplitatea robotului comparativ cu performanţele potenţiale ale robotului.

În urma probei robotice echipa a ajuns pe  locul 15 din cele peste 50 de echipe prezente cu un punctaj destul de ridicat şi cu un pic de şansă, probabil am fi fost mai sus în clasament. Poziţia echipei este destul de bună la prima participare în această competiţie şi dă speranţe pentru etapele următoare pentru echipele viitoare ale şcolii noastre.

Încununarea unei zile de concurs este festivitatea de premiere. În competiţie sunt apreciate multe din aspectele activităţilor echipelor. Evident premiul cel mai dorit este cel al probei robotice, dar şi celelalte premii sunt bine primite de orice echipă din concurs. Au fost date premii pentru evaluarea robotului, a programului robotului, pentru proiectul de cercetare, pentru munca în echipă, pentru profesionalism demn.

Echipa LEGO WARRIORS (număr de concurs 1814) a Colegiului Naţional „Decebal” Deva a fost apreciată cu locul  II  pentru „Profesionalism Demn”. Este extraordinar să poţi să te bucuri de faptul că urci pe podiumul de premiere pentru un premiu în faţa atâtor echipe. Înseamnă că echipa a făcut ceva deosebit şi este un imbold să continui această activitate interesantă. Este important pentru fiecare membru al echipei să fi  participat la o astfel de competiţie şi să vadă că există mulţi tineri cu preocupări deosebite şi cu realizări pe măsură şi să dorească să se perfecţioneze în acest domeniu”.

Felicităm şi noi membrii echipei LEGO WARRIORS (1814) a Colegiului Naţional „Decebal” Deva şi le urăm succes în activităţile viitoare.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaş

Partajează această știre

Lasă un răspuns