Președintele Laurențiu Nistor cere demisia ministrului Mediului după blocarea lucrărilor la Barajul Mihăileni

Președintele Consiliul Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, solicită demisia ministrului Mediului după ce lucrările la acumularea hidrotehnică de la Mihăileni au fost oprite, avertizând că situația poate lăsa fără apă potabilă municipiul Brad și localitățile situate în aval până la limita cu județul Arad.

Decizia de suspendare a proiectului, finalizat în proporție de aproximativ 90%, a fost luată printr-o hotărâre definitivă a Curtea de Apel Cluj din 16 februarie, într-un proces intentat de Asociația Declic, care a constatat lipsa autorizației de construire.

Laurențiu Nistor susține că instituțiile responsabile nu s-au apărat eficient în instanță și consideră situația „o rușine națională”.

Potrivit șefului administrației județene, juriștii instituției analizează posibilitatea identificării unei căi legale de contestare a hotărârii, chiar dacă aceasta este definitivă. În același timp, el critică autoritățile centrale de la București și afirmă că responsabilitatea ar trebui asumată inclusiv la nivelul Ministerul Mediului.

Proiectul barajului a început în 1987 și, potrivit datelor oficiale, în 1990 era realizat în proporție de 85%, însă restul lucrărilor au stagnat timp de peste trei decenii. În 2022 au fost finalizate unele componente esențiale, inclusiv evacuatorul de ape mari și clădirea exploatării.

Barajul are rolul de a prelua viiturile de pe râul Crișul Alb, de a proteja localitățile din zonă împotriva inundațiilor și de a asigura alimentarea cu apă potabilă pentru comunitățile din aval, inclusiv până în zona Vălișoara. Lacul de acumulare poate stoca peste 10,3 milioane metri cubi de apă pe o suprafață de aproximativ 119 hectare, barajul având o înălțime de 35 de metri și fiind construit din balast, anrocamente și beton.

Preşedintele Laurențiu Nistor avertizează că nefinalizarea investiției ar putea amplifica riscul de inundații și ar afecta direct siguranța alimentării cu apă a populației, subliniind că proiectul ar fi trebuit să rezolve de mult aceste probleme structurale din zonă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns