Preşedinte nou la ALDE Călan

Fost consilier local al oraşului Călan în două mandate din partea Partidului Naţional Liberal, din 2012 până în 2019, Cristian Coroiescu a fost desemnat preşedinte interimar al organizaţiei locale ALDE Călan.

Absolvent de ştiinţe juridice şi în prezent masterand în administraţie publică şi dezvoltare comunitară, Cristian Coroiescu este un tânăr ambiţios care doreşte o schimbare în bine a modului în care se face politică şi administraţie în oraşul Călan.

Născut la Haţeg, pe 23 noiembrie 1984, Cristian este căsătorit şi are doi copii minunaţi. Are o viaţă activă în ce priveşte bunul mers al oraşului său de suflet, fiind preşedinte de Asociaţie de proprietari din 2014 până în prezent, preşedinte al clubului de fotbal Victoria Călan 2014-2019 şi vicepreşedinte Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara 2018-2019. În plan personal este administrator de firmă şi manager Artima 2018-2019.

În 27 septembrie 2019 a întrerupt colaborarea cu PNL din motive personale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns