Sâmbătă, 27 februarie 2021, a avut loc online Festivalul național FIRST Remote HUB în cadrul FIRST LEGO League Explore.
Au fost 20 echipe înscrise la nivel național. Din județul Hunedoara singura care a participat a fost echipa Alphabot Junior, de la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Școala Gimnazială nr. 6, coordonată de înv. Dîscă Tiberiu. Deși au fost cei mai micuți participanți, toți fiind de clasă pregătitoare, echipa a reușit să obțină premiul pentru cel mai bun poster. Pe lângă vârsta elevilor, pandemia a făcut mai dificilă colaborarea, cel puțin în prima parte a pregătirilor totul desfășurându-se online.
Echipa, alcătuită din Tirian Matei, Ilyes Ianis, Baciu Tudor, Radoni Andrei, Mărginean Mihai, Cicea Darrin și Vasile Tudor, a prezentat ideile unor jocuri în parc. Aceste jocuri au fost sugestiv prezentate cu ajutorul pieselor Lego și a unui robot EV3.
„În afara celor menționați, și alți copii din clasă au participat cu piesele lor de Lego. A fost o colaborare frumoasă, mai întâi online și apoi ne-am putut întâlni fizic. Mulțumim tuturor copiilor și părinților implicați! Mulțumim și conducerii școlii, în special d-lui director Voinia Claudiu, pentru susținere! Iar ogranizatorii au fost de excepție, reușind să facă această competiție la fel de atrăgătoare și în varianta online” – a afirmat coordonatorul echipei.
Din această provocare am învățat cât de bine este să lucrăm în echipă și cât de plăcut este să vezi cum fiecare vine cu idei noi. Chiar dacă a fost pandemie, ne-am întâlnit 2 câte 2 în parc sau am colaborat online și tot am reușit să facem proiectul. Când nu ne-a reușit ceva, am învățat să nu dăm vina unii pe alții ci să lucrăm împreună până vom reuși. Am primit ajutor și de la alți colegi, ceea ce ne-a ajutat să finalizăm..
„Suntem sătui de calculatoare, vrem să venim la școală și vrem să ne jucăm în aer liber!” – a fost mesajul copiilor.