Elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au participat la diferite specializări în cadrul Olimpiadelor Naționale, talentul și sârguința lor și a profesorilor care i-au pregătit aducând cinste instituției pe care o reprezintă.
Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor s-a desfășurat în perioada 10-14 aprilie 2023 la Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița. Aici, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva a fost reprezentat de elevi talentați, a căror pasiune și pregătire constantă derulată pe parcursul multor ani a fost apreciată de juriul de specialitate. Între aceștia, eleva Marian Cosmina Cristina, din clasa a XI-a Arte plastice, specializarea pictură a fost răsplătită cu un valoros Premiul Special, situându-se pe locul 8 între cei 28 de candidați la această specializare. Tot la această importantă competiție, eleva Șoș Ana-Maria, din clasa a XII-a Arte Plastice, specializarea textile – tapiserie, a obținut Mențiune, clasându-se pe locul al 4-lea între cei 7 concurenți. Pe întreg parcursul dezvoltării lor artistice și deopotrivă în pregătirea pentru această competiție deosebit de importantă, celor două eleve le-au fost alături profesorii coordonatori Rosetti Andrei și Ile Agnes care le-au îndrumat cu profesionalism, devotament și pasiune.
Deoarece și limbile străine sunt o pasiune a elevilor de la Arte, aceștia au adunat în palmares și distincții la olimpiadele de limba engleză și franceză, evidențiându-se prin abilități remarcabile în domeniul lingvistic.
Eleva Călin Maria Ada Andreea, din clasa a X-a Arhitectură, a reprezentat cu succes Liceul de Arte “Sigismund Toduță” din Deva la faza națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Competiția s-a desfășurat la Cluj Napoca, între 9-13 aprilie, Maria concurând alături de alți 50 de elevi din întreaga țară. În urma pregătirii intensemotivate de pasiunea ei pentru limba franceză, eleva Călin Maria Ada Andreea a obținut un punctaj de 93.63, ca medie între probele oral și scris, care i-a adus o Mențiune merituoasă la această competiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea competențelor lingvistice ale tinerilor. Este de remarcat faptul că eleva Călin Maria Ada Andreea s-a calificat la etapa națională cu cel mai mare punctaj din județ, la acea fază obținând 95 de puncte.În pregătirea ei pentru această competiție importantă și-au adus aportul profesorii Adela Mateș, Crișan Virgilia și Cismaș Alina.
La etapa județeană a Olimpiadei de Limba Engleză elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” au fost distinși cu premii și mențiuni, rezultatele lor fiind o dovadă a dedicării și a muncii lor asidue susținute și de profesoarele coordonatoare Luiza-Maria Dănuț și Daciana Leahu.
Demonstrând nu doar o cunoaștere profundă a limbii engleze, ci și o abilitate extraordinară de a comunica într-un mod clar și coerent, eleva Pasăre Daria-Ioana din clasa a IX-a a obținut Premiul II cu 95 puncte, iar eleva Iosub Mălina Casandradin clasa a XI-a a fost răsplătită cu Premiul III și calificare la etapa națională, obținând 97,5 puncte. Rezultate foarte bune au avut și elevii răsplătiți cu Mențiune: elevii claselor a IX-a – Iancu David (92 de puncte), Lucaci Mălina Oana(87 de puncte) și Meda Adriana Maria(85 de puncte) și eleva Vidoni Gisela – Hadașa din clasa a VII-a (88 de puncte).
Demne de apreciat sunt și Mențiunile obținute de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” la etapele județene ale Olimpiadelor Naționale de Limba și literatura română, Lectura ca abilitate de viață, Religie și Olimpiada interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”. Felicităm elevii: Dumitru Darius, Brândușan Anisia (clasa a V-a Muzică), Csoboth Maya, Oprița Denis, Trifoi Dragoş (clasa a VI-a Muzică), Brejea Antonia, Junie David(clasa a VII-a Plastiă), Cocan Mara, Balea Ioan, Vătămăniuc Miruna (clasa a VII-a Muzică) și Ioaneș Elena (clasa a IX-a Muzică). Aceștia, susținuți de profesorii lor coordonatoriSolnoc Nicoleta(Limba și literatura română, Lectura ca abilitate de viață, Cultură și spiritualitate românească), Murar Ioan Alexandru(Limba și literatura română, Lectura ca abilitate de viață), Blioșca Anamaria(Religie, Cultură și spiritualitate românească) au dat dovadă de mută tenacitate și pasiune în pregătirea pentru aceste concursuri importante în cariera lor de școlari, fiind răsplătiți cu Mențiuni.
Întreg colectivul Liceului de Arte “Sigismund Toduță” se mândrește cu performanța acestor elevi și îi felicită pentrudistincțiile obținute.Rezultatele lor reprezintă o reconfirmare a angajamentului Liceului de Arte “Sigismund Toduță” în a oferi elevilor cele mai bune condiții pentru dezvoltarea lor educațională și culturală. Suntem încrezători că aceste performanțe vor motiva și inspira și alți elevi ai liceului nostru să se implice activ în activitățile educaționale și să își urmeze visele cu pasiune și determinare.
Responsabil pentru relația cu presa