Cu binecuvântarea, prin purtarea de grijă și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc luni, 27 mai 2019, în Catedrala Episcopală din Deva, festivitatea de premiere a elevilor care au obținut rezultate deosebite la Olimpiada de Religie, Concursul școlar interdisciplinar Cultură și Spiritualitate și Concursul Național Catehetic Hristos Împărtășit Copiilor.
Festivitatea a debutat cu săvârșirea unei slujbe de mulțumire, de către Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, înconjurat de un sobor de preoți, pentru elevii premianți împreună cu profesorii și coordonatorii lor. Întâmpinat cu bucurie de către tineri, Întâistătătorul Episcopiei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a ajuns repede la inima celor prezenți, prin cuvintele pline de căldură adresate lor: „Chiar dacă uneori vremea este uneori capricioasă, pentru mine fiecare întâlnire cu voi este ca o zi senină și asta datorită zâmbetului vostru și a tinereții pe care o revărsați și pe care le resimt ca pe niște raze de soare. Îndemnul meu este să rămâneți la fel de tineri și să răspândiți bunătate, dragoste, pace, să fiți în continuare exemple pentru colegii voștri atât în învățătură cât și în comportament. Vă felicit pe toți pentru strădania depusă și în acest an școlar și vă îndemn să păstrați legătura permanentă cu Dumnezeu, prin dascălii și preoții voștri!”. În aceeași măsură, Preasfinția Sa a amintit tuturor celor prezenți că îndemnul Mântuitorului „să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi” nu este doar un simplu sfat, ci este o poruncă pe care suntem chemați să o împlinească toți cei ce se numesc creștini.
În continuare, Părintele Gabriel Basa, Inspector școlar pentru disciplina Religie pe județul Hunedoara, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Gurie pentru toată purtarea de grijă și apoi elevilor, profesorilor și părinților pentru efortul depus în promovarea valorilor creștine prin participarea la aceste concursuri.
Bucuria celor prezenți a fost întregită și prin prezența doamnelor Maria Ștefănie, Inspector școlar general, și Lavinia Ilina, Inspector școlar general adjunct, care au dorit să fie prezente la acest moment festiv. Și doamna Maria Ștefănie, în cuvântul rostit, a mulțumit Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru tot sprijinul acordat, de asemenea elevilor și profesorilor implicați în olimpiada și consursurile de Religie.
După acest cuvânt, s-a trecut la premierea celor 29 de elevi care au obținut locuri pe podium la Olimpiadele Județeană și Națională de Religie, fiecare dintre ei primind diplome, o icoană, cărți și o sumă de bani. În continuare au fost premiați cei 13 câștigători ai concursului național „Cultură și spiritualitate românească”. Tot acum au fost premiați și elevii grupelor de cateheză câștigătoare ale Concursului Național Catehetic Hristos – sufletul satului meu din cadrul proiectului „Hristos Împărtășit Copiilor” etapa pe eparhie, după cum urmează: Locul I – grupa de cateheză Ucenicii Sfântului Nicolae a parohiei Orăștie III, Locul II – grupa de cateheză a parohiei Uricani și Locul III – grupa de cateheză a parohiei Păucinești. De asemenea, au fost premiați și preoții și profesorii coordonatori ai acestor elevi./www.episcopiadevei.ro