Parlamentul supune votului, joi, într-o ședință online, decizia șefului statului de a prelungi cu 30 de zile starea de urgență instituită în contextul epidemiei de nou coronavirus.
Șeful statului a semnat, marți, decretul în acest sens.
“În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a pandemiei”, a atras atenția Klaus Iohannis.
Președintele consideră că, în lipsa măsurilor de izolare, “ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul de sănătate. Relaxarea măsurilor, așa cum o cer inconștient unii politicieni, ar pune o presiune uriașă pe sistemul medical, ar duce la o creștere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul nostru sanitar. Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital!”.
Social-democrații au convenit, miercuri, că vor susține prelungirea stării de urgenţă, avertizând și că trebuie să existe un plan de repornire a economiei.
„Am decis astăzi (miercuri – n.r.) că vom vota prelungirea stării de urgenţă, dar şi că determinăm în acelaşi timp Guvernul să acţioneze să facă ceva concret pentru oameni chiar de astăzi. În proiectul de hotărâre privind încuviinţarea stării de urgenţă adoptat de comisiile de specialitate am prevăzut ca măsurile luate de guvern să fie temeinic motivate. Să nu mai revină a doua zi asupra lor pentru că şi-au dat seama între timp că au greşit. Tototdată, în 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va trebui să facă un control şi să prezinte Parlamentului un raport ca toată lumea să ştie cum s-au făcut achizitiile publice, dacă s-a respectat legea sau nu”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Premierul s-a arătat încrezător că aleșii se vor împotrivi prelungirii stării de urgenţă.
”Suntem încă în faza răsăpândirii virusului în comunitate. Numărul de îmbolnăvri zilnice este la un nivel care clar arată justeţea măsurilor. Există în continuare riscul răspândirii şi, doar prin instituirea stării de urgenţă, putem să impunem măsurile care se impun, statul acasă şi celelalte măsuri restrictive care împiedcă formarea de aglomerări”, a declarat, marţi seară, Ludovic Orban.
Parlamentarii Uniunii Maghiare vor vota decretul preşedintelui privind prelungirea stării de urgenţă cu 30 de zile.
Decizia a fost luată într-o şedinţă a grupurilor parlamentare reunite, a anunţat miercuri .
“UDMR consideră că este nevoie de prelungirea măsurii privind starea de urgenţă în România. Din păcate, situaţia pandemiei de coronavirus este încă în creştere. Pentru UDMR este absolut evident că măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea epidemiei trebuie continuate. Nu putem încă opri aplicarea unor măsuri ale autorităţilor în gestionarea acestei situaţii. Drept urmare, grupurile parlamentare UDMR au decis ca mâine, în şedinţa comună de plen, să voteze pentru încuviinţarea decretului preşedintelui şi evident pentru prelungirea măsurilor privind starea de urgenţă din România”, a declarat liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, pentru Agerpres.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară a anunţat, miercuri, că parlamentarii partidului pe care îl conduce vor vota, joi, în Parlament în favoarea prelungirii stării de urgenţă.
“Vom vota pentru prelungirea stării de urgenţă pentru că sunt nişte realităţi peste care nu putem trece cu vederea, dincolo de orice discurs dintr-ăsta populist. Eu vreau să vă spun că după primul deces de acum trei săptămâni, avem deja peste 360 de cetăţeni români care au murit din cauza COVID-19. În ultimele 24 de ore, din cei peste 3.000 de cetăţeni testaţi, 337 persoane sunt infectate, deci nici pe departe nu a dispărut acest pericol şi cred că este cazul să ne abţinem în a politiza orice. Traversăm o perioadă foarte dură şi urmează vremuri extrem de grele. Începe Săptămâna Patimilor şi mi-aş dori foarte mult ca lumea să se gândească cu mai multă luciditate şi spre comentarii legate de biserică”, a afirmat Eugen Tomac la TVR. Totodată, potrivit liderului PMP, „România trebuie să se pregătească de recesiune”, precizând că „ar fi cea mai mare eroare să dăm afară oameni în această perioadă”.
Preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor a reafirmat, miercuri, decizia partiduluide a nu vota prelungirea stării de urgenţă.
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, într-o emisiune la postul public de televiziune, că există “numeroase judeţe unde nu este nevoie de introducerea stării de urgenţă” şi că o astfel de decizie este luată în condiţiile în care în alte ţări se relaxează măsurile de combatere a noului coronavirus.
“Am anunţat deja că nu vom vota prelungirea stării de urgenţă şi am şi explicat în nenumărate situaţii de ce nu vom vota acest lucru. În primul rând şi în primul rând, dacă datele oficiale sunt corecte, atunci avem numeroase judeţe unde nu este nevoie de introducerea stării de urgenţă. În al doilea rând, dacă datele oficiale, care arată o situaţie relativ bună, adică un număr relativ mic de persoane îmbolnăvite şi, bineînţeles, şi mai mic de persoane spitalizate, comparabil cu alte ţări care au început deja să relaxeze măsurile de combatere a epidemiei, nu văd de ce la noi se prelungeşte starea de urgenţă şi, mai mult decât atât, se vorbeşte şi în termeni apocaliptici”, a spus liderul ALDE.
Liderul PRO România, Victor Ponta, s-a pronunțat, în ultimele zile, pentru reluarea activităților cu respectarea unor norme sanitare obligatorii.