Prefectul a analizat stadiul lucrărilor la investiţia „ Acumularea Mihăileni, pe râul Crişul Alb”

Stadiul lucrărilor la investiţia „ Acumularea Mihăileni, pe râul Crişul Alb” a fost analizat astăzi în cadrul unei întâlniri de lucru pe care a convocat-o prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă.

La discuţii, care au avut loc atât la barajul de la Mihăileni cât şi la Primăria Buceş, au participat reprezentanţi ai constructorului, ai autorităţii locale şi ai beneficiarului (Administraţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Crişuri).

Potrivit datelor prezentate de specialişti, pentru finalizarea investiţiei este nevoie de efectuarea unor lucrări importante care vor fi realizate cu finanţare de la bugetul de stat.  Principalele elemente tehnice ale investiţiei, care sunt executate parţial şi trebuie finalizate, sunt:  terasamente şi consolidări ale albiei râului, amenajări hidrotehnice (regularizare) în aval de baraj sau reabilitarea lucrărilor de deviere a DN 74 Brad – Abrud.

Intrarea în exploatare a barajului de la Mihăileni va asigura necesarul de apă pentru locuitorii şi gospodăriile din zona Brad şi Crişcior, va produce energie electrică şi va apăra împotriva inundaţiilor o importanţă suprafaţă de terenuri agricole din lunca râului Crişul Alb pe sectorul Mihăileni – Vaţa, prin atenuarea viiturilor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns