Rugăciunile pentru ocrotirea de ciumă, împământenite în zona de munte a judeţului Mehedinţi, se concretizează an de an printr-o sărbătoare cu totul aparte. Ciumarca, aşa cum i se spune din tradiţie, este praznicul care adună pe muntele Godeanu sute de rugători, care participă cu tot sufletul la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Anul acesta, sărbătoarea rânduită pentru întreaga comună în ziua de vineri după praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, a fost încununată de tradiţionala Slujbă Euharistică, săvârşită în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, pe cea mai înaltă colină din împrejurimi: dealul Chiciora.

Au răspuns chemării Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, trei arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfinţitul Părinte Andrei – Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Gurie – Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Părinte Siluan – Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria.

Cunoscută şi sub numele de “moartea neagră”, ciuma a fost una dintre cele mai violente pandemii din istoria omenirii, despre care se crede că ar fi izbucnit în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Cel mai probabil, ea a ajuns în zonă prin intermediul corăbiilor, care făceau comerţ intens în acea vreme. Scrierile veacului şi cercetările ulterioare arată că o treime din populaţia mondială a pierit de această molimă. Cu toate acestea, pe meleagurile noastre, numeroşi oameni au fost tămăduiţi prin lucrarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfântului Nicodim de la Tismana. Potrivit tradiţiei, prin aceste locuri a trecut sfântul care, văzând suferinţa celor care erau bolnavi de ciumă, se ruga pentru ei, iar aceştia prin post şi rugăciune se vindecau. Sfântul Nicodim a rânduit pentru fiecare sat o zi de vineri în care să se săvârşească Sfânta Liturghie la intrarea în localitate şi apoi să se citească rugăciunile de îndepărtare a bolilor molipsitoare. Aşa se face că în fiecare sat din zona de munte a Mehedinţiului se sărbătoreşte Ciumarca, zi de rugăciune obştească, pentru ca Dumnezeu să îi ferească pe locuitori de toate bolile sufleteşti şi trupeşti. Cu acest prilej, fiii satelor se revăd şi se bucură. Deşi se consumă mâncăruri de post, Ciumarca a devenit pentru fiecare sat un al doilea hram, o a doua sărbătoare a localităţii respective.

La finalul Sfintei Liturghii au fost citite de arhiereii prezenţi, rugăciuni pentru ocrotirea de boli şi necazuri şi rugăciuni pentru alungarea duhurilor necurate, urmate de cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Începutul cuvântului de învăţătură a avut ca punct de referinţă versetul 14 al capitolului 6 din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel: “Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” şi a evidenţiat subiectul cuvântării: mărturisirea Crucii şi Învierii Domnului.

Sfântul Constantin cel Mare a făcut ascultare de Dumnezeu şi a pus semnul Crucii pe stindarde, pe scuturile şi pe coifurile soldaţilor şi prin aceasta a învins. De acolo avem stindardul, steagul, iar dacă o oaste se declară învinsă dacă pierde steagul de luptă, asemenea şi noi creştinii dacă pierdem Crucea, pierdem războiul duhovnicesc!

Aceasta perioadă de la Înviere până la Înălţare, toată este o sărbătoare. Ne am umplut de lumina cu toţii prin Învierea Domnului.

Paştile Domnului, Paştile. Din punct de vedere etimologic a cuvântul Paşti vine de la ebraicul Pescha care înseamnă trecere, eliberare. De la de la ieşirea poporului evreu din robia egipteană, la eliberarea noastră de sub robia morţii şi a păcatului prin răstignirea şi Învierea Domnului.”

În timp ce majoritatea zilelor de prăznuire de peste an sunt aghiocentrice, având în mijloc imaginea unuia sau mai multor sfinţi, Ciumarca şi-a croit o altă cale către celebrarea religioasă. Actul constitutiv al sărbătorii locale îl reprezintă o minune de amploare, a cărei puternică impresie a reverberat şi a făcut posibilă transmiterea anamnetică a ei până în contemporaneitate.

Între punctul de plecare şi cel de destinaţie timpul dobândeşte acele valenţe ale momentelor sacre. Este timp de reflecţie şi introspecţie, de rugăciune şi căinţă./www.episcopiadevei.ro