Porsche Engineering Romania încheie un acord de colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara

  • Porsche Engineering Romania sprijină educația în domeniul software engineering prin oferirea de burse, programe de mentorat și stagii de practică pentru masteranzi
  • Compania furnizoare de servicii tehnologice continuă recrutarea în Cluj-Napoca și Timișoara

Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, a semnat un acord de cooperare cu Universitatea Politehnica Timișoara. Scopul comun al colaborării este acela de a contribui la consolidarea educației în domeniul software engineering și de a susține dezvoltarea viitoarei generații de profesioniști.

Stuttgart/Timișoara. Porsche Engineering Romania își extinde colaborările academice prin semnarea unui acord oficial cu Universitatea Politehnica Timișoara (UPT). Cooperările cu universitățile au reprezentat întotdeauna unul dintre fundamentele strategiei de dezvoltare sustenabilă a Porsche Engineering. Prin acest parteneriat, compania pune în evidență și mai mult planurile sale de evoluție și angajamentul luat în ceea ce privește promovarea de noi competențe pentru industria automotive, în special în domeniile digitale.

„Suntem onorați să anunțăm parteneriatul nostru oficial cu Universitatea Politehnica Timișoara – un partener academic prestigios care împărtășește valorile și viziunea noastră, precum și ADN-ul nostru creativ în ceea ce privește dezvoltarea software”, a declarat Marius Mihailovici, Managing Director Porsche Engineering Romania și absolvent al UPT. „Suntem convinși că prin această cooperare nu doar sprijinim următoarea generație de talente din domeniul tehnologiei pentru automotive și viitorii lideri în inovație, ci marcăm și un alt pas important pentru a continua consolidarea prezenței noastre locale în Timișoara”. În 2022, compania germană de tehnologie   și-a deschis al doilea birou de dezvoltare software din România la Timișoara, după sediul său din Cluj-Napoca.

Ca parte a acestei colaborări, Porsche Engineering Romania va acorda studenților UPT zece burse. Mai mult, prin programe de mentorat susținute de profesioniști Porsche Engineering și stagii de practică la cele două birouri din România, masteranzii vor obține o perspectivă asupra activității zilnice a unui inginer software într-o companie internațională de tehnologie și vor putea aplica direct în practică teoria învățată.

„Porsche Engineering Romania este un partener puternic pentru universitate”, a transmis Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara. „Cu o istorie bogată de dezvoltare tehnică, cercetare și inovare, Universitatea Politehnica Timișoara a pregătit de-a lungul anilor mulți profesioniști cu înaltă calificare și, împreună cu Porsche Engineering, vom continua să oferim excelență pentru o piață extrem de competitivă.”

În 2023, Porsche Engineering Romania a ajuns la un număr de aproape 400 de angajați și continuă să se dezvolte constant pe o piață dinamică. Printre principalele domenii în care compania este specializată, se numără AI, Big Data, Infotainment, ADAS, Conectivitate, Digitalizare, precum și alte arii care contribuie la dezvoltarea vehiculelor inteligente și conectate ale viitorului.

 Despre Porsche Engineering

Porsche Engineering Group GmbH este un partener internațional furnizor de tehnologie pentru industria automotive. Subsidiară a Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG, aceasta dezvoltă pentru clienții săi vehiculul inteligent și conectat al viitorului – inclusiv la nivel de funcționalități și software. Aproximativ 1.700 de ingineri și dezvoltatori software se implică în dezvoltarea celor mai noi tehnologii, precum cele din domeniul funcțiilor dedicate condusului cu un grad mare de automatizare, mobilitatea electrică și sistemele de mare voltaj, conectivitate și inteligență artificială. Scopul lor este acela de a duce mai departe tradiția biroului de proiectare Ferdinand Porsche, fondat în 1931, și de a dezvolta tehnologiile vehiculului digital de mâine. Pentru a-și îndeplini misiunea, aceștia combină expertiza bogată în ceea ce privește automobilele cu expertiza digitală și în domeniul dezvoltării de software.

Porsche Engineering Romania SRL, cu birouri de cercetare și dezvoltare în Cluj-Napoca și Timișoara, este o filială deținută în totalitate de Porsche Engineering Group GmbH și, prin urmare, este ferm integrată în rețeaua globală Porsche Engineering, cu locații în Weissach, Bietigheim-Bissingen, Wolfsburg, Leipzig (toate în Germania), Praga, Ostrava (ambele în Republica Cehă), Shanghai, Beijing (ambele în China), Cluj-Napoca și Timișoara (ambele în Romania), Nardò (în Italia) și Los Angeles (SUA).

Partajează această știre

Lasă un răspuns