În perioada 05 – 09.10.2020, Inspectoratul pentru Situații de Uurgență „IANCU DE HUNEDOARA” al Județului Hunedoara a organizat în localitatea Cinciș-Cerna, la lacul de acumulare Cinciș, cu o suprafață de cca 867 ha și o adâncime de 48 metri, un antrenament de specialitate al scafandrilor de intervenție.
Cei 21 de scafandri participanți din cadrul a 8 inspectorate județene, respectiv Hunedoara – 3, Constanța – 6 (3 Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție + 3 Detașament „Slt. FRIPIS MARIUS DANIEL”), Arad – 2, Timiș – 2, Cluj – 1, Dolj – 3, Bihor – 2 și Alba – 2, împreună cu 2 specialiști din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, au desfășurat acțiuni de intervenție complexe, eficiente în condiții des schimbătoare și în zone greu accesibile având ca scop pregătirea şi perfecționarea scafandrilor brevetați pentru acțiuni de căutare – salvare în/din mediul acvatic.
Exercițiul a constat în 2 situații tactice, precum:
1. Mașină căzută în apă și extragerea a 2 persoane din mediul acvatic și acordarea primului ajutor acestora;
2. Salvarea unui scafandru aflat în dificultate din mediul acvatic, acordarea primului ajutor și transportarea acestuia printr-o zonă stâncoasă, greu accesibilă, cu ajutorul SALVAMONT Hunedoara pentru a fi predat echipelor medicale calificate.
Pentru realizarea acestor situații tactice au fost utilizate tehnici și procedee de scufundare și alpinism cu ajutorul echipamentelor din dotarea autospecialei de intervenție a scafandrilor, precum și echipamente specifice de protecție și intervenție din dotarea ISU HD (ambarcațiune R.I.B., ambulanță SMURD, manechine).
Scafandrii participanți la sesiunea de pregătire au participat la numeroase intervenții, fiecare intervenție fiind unică prin gradul de dificultate, în sensul că procedura privind căutarea – salvarea în/din mediul acvatic trebuie adaptată situațiilor întâlnite, exemple fiind următoarele:
• Salvarea animalelor dintr-o navă răsturnată în Marea Neagră;
• Căutarea, recuperarea și salvarea din mediul acvatic a unui autoturism cu 6 persoane aflate în interior, căzut în canalul Dunăre – Marea Neagră de pe un pod, de la o adâncime de aproximativ 10 metri;
• Căutarea, recuperarea unei persoane căzută într-un bazin cu apă contaminată (dejecții);
• Căutare, recuperarea unor persoane căzute cu elicopterul într-un lac;
• Recuperarea unei persoane prinsă între stabilopozi;
• Căutarea, recuperarea persoanelor din ape curgătoare cu debit mare, curenți puternici, vizibilitate scăzută, temperatura apei sub 10 grade;
• Căutarea, recuperarea persoanelor aflate în puțuri;
• Căutarea, recuperareapersoanelor din lacuri de acumulare și agrement, baraje (în care se găsesc pomi, pietre, alge, diferite obiecte) care prezintă un pericol nevăzut pentru scafandri;
• Căutarea, recuperarea unor persoane dispărute în Marea Neagră, având un grad de agitație al acesteia de 3 spre 4, hulă de fund (nisip amestecat cu apă), curenți puternici mai ales în zona digurilor.
Riscurile la care scafandri se supun pe timpul intervențiilor sunt în principal accidentele de scufundare (intoxicație cu bioxid de carbon – hiperoxie și hipoxie, hipotermie, afectarea urechilor, sinusurilor, tubul digestiv, suprapresiune pulmonară, zgârieturi, lovituri, tăieturi, înec), nerespectarea normelor de scufundare./ISU Hunedoara