La solicitarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara participă, în aceste zile, la Bursa locurilor de muncă – „Bursa Mărțișorului”, eveniment dedicat orientării profesionale și facilitării accesului pe piața muncii pentru tineri și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Evenimentul a debutat ieri, în municipiul Deva, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, unde polițiștii au interacționat cu zeci de tineri interesați de o carieră în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Astăzi, activitatea continuă în municipiul Petroșani, la Universitatea din Petroșani, iar mâine polițiștii vor fi prezenți la Casa de Cultură din municipiul Hunedoara, pentru a prezenta tehnica din dotare și specificul activităților desfășurate zilnic.
La standurile Poliției Române sunt prezenți reprezentanți ai mai multor structuri, printre care Serviciul Criminalistic, care a atras atenția publicului inclusiv prin prezența câinelui de serviciu, Serviciul Pregătire Profesională, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Polițiștii poartă discuții cu tinerii interesați de admiterea în școlile de poliție, prezentând condițiile de recrutare, etapele concursurilor, dar și oportunitățile de carieră oferite de Poliția Română. Totodată, sunt oferite informații despre responsabilitățile fiecărei structuri și despre importanța muncii în echipă, disciplină și integritate în exercitarea profesiei.
Recomandări pentru tineri:
• Informați-vă din timp despre condițiile de admitere în instituțiile de învățământ ale MAI.
• Pregătiți-vă temeinic atât din punct de vedere fizic, cât și teoretic.
• Participați la astfel de evenimente pentru a discuta direct cu specialiștii din domeniu.
• Alegeți o carieră care presupune responsabilitate, implicare și dorința de a contribui la siguranța comunității.
Prezența polițiștilor la „Bursa Mărțișorului” reprezintă o oportunitate pentru tineri de a descoperi, dincolo de uniformă, profesia de polițist și provocările, dar și satisfacțiile pe care aceasta le aduce.






