Politiştii hunedoreni, la datorie în minivacanţă

În perioada 15-18 august a.c., peste 250 de poliţişti, în special din cadrul structurilor operative, vor acţiona, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara în cadrul dispozitivului de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum şi intervenţia rapidă, în cazul în care sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Echipajele de ordine şi siguranţă publică vor acţiona în sistem integrat, astfel încât să asigure protecția cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane, în special în zonele de agrement, în zona adiacentă lăcaşelor de cult, precum şi în zonele în care se desfăşoară manifestări publice.

Polițiștii rutieri se vor asigura că traficul este fluent, astfel încât fiecare să ajungă la destinaţie, în timp util şi în siguranţă.

În fiecare zi, peste 40 de polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere, acţionând pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului pe căile de acces în stațiunile turistice şi în zonele de agrement.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri vor acționa cu 11 de aparate radar pe drumurile publice din judeţ şi vor folosi inclusiv dispozitive de stabilire a consumului de alcool sau droguri.

Pentru ca nimeni şi nimic să nu umbrească zilele libere ale minivacanței ocazionate de sărbătoare creștină Adormirea Maicii Domnului, vă recomandăm:

Dacă plecați la drum, circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră! Pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!

Alături de viteză, oboseala la volan este una dintre cauzele des întâlnite în cazul  producerii accidentelor rutiere. La primele semne de oboseală, întrerupeți deplasarea, parcați vehiculul într-un loc sigur şi odihniți-vă.

 Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă!

În caz de nevoie, dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, sesizaţi la cel mai apropiat poliţist, ori apelaţi Numărul  Unic de Urgenţă 112!

Vă mulţumesc și vă doresc să aveți parte de zile frumoase și liniștite!

Partajează această știre

Lasă un răspuns