Poliţiştii rutieri, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Hunedoara şi cu specialiștii Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Hunedoara, au organizat, în data de 28 iunie 2022, în parcarea unui centru comercial din municipiul Hunedoara, o activitate de informare-conștientizare a conducătorilor auto cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri, la volan.
Hunedorenii prezenți în incinta centrului comercial au avut ocazia de a discuta cu oamenii legii despre consecințele negative ale drogurilor și au putut testa efectele consumului de alcool sau substanțe interzise, prin ochelarii VR.
Acţiunea preventivă a avut ca şiprincipal obiectiv promovarea unui comportament social sănătos prin informarea tinerilor cu privire la consecințele devastatoare ale consumului de alcool sau droguri.
Poliţiştii au atras atenția conducătorilor auto cu privire la faptul că, prin conducerea autoturismelor sub influența consumului de alcool și droguri, nu se pun în pericol doar pe ei, ci și pe ceilalți participanți la trafic, inclusiv pietoni.
Acţiuni preventive asemănătoare vor avea loc şi în alte localităţi din judeţ, în paralel cu intensificarea activităţilor de combatere a infracţiunilor contra siguranţei rutiere produse, inclusiv a celor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi substanţe interzise.
În data de 29 iunie a.c., în jurul orei 01:30, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza localității Uroi, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Hărău.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drug Test, care a indicat prezența unei substanţe psihoactive.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenta substanțelor psihoactive.